O banalitate: mulți dintre aceia care au aplaudat în urmă cu 6 ani blocarea suspendării lui Băsescu huiduie acum Curtea Constituțională pentru că-i ia din puteri lui Iohannis. Atunci s-a produs un hybris: ai o majoritate covârșitoare care vrea să radă un lider și simțul oportunist al CCR păstrează stus quo-ul, UE sau diverse instituții erau mai puternice decât ”poporul”.

A fost o prostie care tot produce dezechilibre de atunci. Nu s-ar fi surpat nimic dacă Băsescu era aruncat peste gard, ba chiar ar fi fost un serios avertisment popular pentru tot soiul de lideri și funcționari care au ei filme în cap despre cum salvează țara.

Curtea Constituțională s-a schimbat de atunci, desigur, practic a urmat fidel schimbările politice. Iar zilele trecute CCR s-a aliniat complet cu o putere politică dominantă în ultimii 5 ani. A avut un delay. Știu, e deprimant, e urât, mai ales pentru cei care nu înțeleg combustibilii oportuniști ai democrației, dar instituțiile, chiar și cele pline de eroi procurori sau ofițeri, au o inerție oportunistă. De aia ar trebui să existe o limită în luptele interne, și o reglare reciprocă.

E și explicația pentru care te trezești că Morar se aliază cu Stanciu, dar o majoritate se formează totuși pentru a asigura votul cel mai conformist. Morar e din aceia care știe că nu e bine să fii ultradocil, Stanciu e robotizată într-o singură direcție.

Reglarea s-a dus pe apa sâmbetei când antipesedismul a considerat că aici e cheia unei contestări politice, în justiție, prin atac extraelectoral. Ultima campanie electorală a fost o rușine de pasivitate și consens, cu un Dragnea care jubila cu un plan cretin de a micșora taxele și de a mări salariile (unora, mult pentru bogați, puțin pentru bugetari, nimic sau mai puțin pentru fraierii din piața liberă).

După alegeri, s-a trezit falanga dură anti-PSD, a fost trezită de fapt de o serie de acțiuni violente și fără sens ale PSD. Până la urmă au ales calea lungă parlamentară și au început să forțeze schimbări în zona justiției, unele logice, altele făcute după capul unor ciomăgari. De partea cealaltă, Kovesi însăși a dus luptele până la absurd cu intervenții dincolo de constituție și politizare extremă.

Kovesi-Coldea au devenit și mai violenți, și mai ”pe față”, din dorința de conservare și intimidare în 2013-2015, momentul în care Băsescu a pierdut din putere. Nu sunt deloc mai breji decât CCR. CCR asigură o confirmare a puterii politice. Kovesi-Coldea au încercat conservarea propriei puteri cu orice preț.

Să nu uităm că Băsescu călărise o ură reală și populară pentru bogătanii României. Îmbogățiții autohtoni au fost anesteziați sau înlăturați până la urmă, mai mult de capitalul mare decât de anticorupție (sau și cu ajutorul ei secundar). Ura pentru stilul lor violent de acumulare a fost reală, există și acum. Nu există iubire pentru Kovesi, este o sublimare idioată, reacționară a unei nemulțumiri profunde populare tocmai față de cum s-au redistribuit averile și drepturile în țara asta. O mână de privilegiați și de elite antiPSD cu aere europene au reușit să convertească în impulsuri și mai antidemocratice o nemulțumire profunde față de diverse convenții capitaliste (și cele interne, și cele cu UE, și se vor tot acumula diverse fie sub pălăria anti-PSD, fie sub pălării ultraconservatoare din tabăra adversă). De aia multe subiecte unesc cele două tabre, până la urmă. Și de aia poporul asistă cu gura căscată la răfuieli între niște elite care ignoră agenda reală.

Lupta anticorupție este punerea publică în scenă a răfuielilor de la vârf, nu e nici apocalipsă, nu e nimic. Poporul stă în casă și se uită speriat de după perdea cum se bat fără menajamente grupurile de influență de pe strada sa.

Ce-ar vrea diverși?

Ce-ar vrea Antena 3 și diverși radicalizați din aripa și cu bani și cu dosar? Să i se facă lui Băsescu și altora ce le-a făcut Băsescu lui Năstase și altora. Nu eliminarea protocoalelor, ci alte protocoale.

Ce-ar vrea Dragnea nu e ce-ar vrea Antena 3. Dragnea vrea doar liniște și cooperare cu forțele justiției în sensul că lăsați-ne să ciupim în stil vechi, să fim și noi capitaliști autohtoni cum trebuie. Sărăcanii oricum nu contează. Naționalismul e pe bani, ce surpriză.

Ce-ar vrea reziștii? Indiferent de alegeri, să rămână un soi de nucleu ”independent” de-al puterilor de dreapta, să nu ne confiște comuniștii, ciuma roșie etc. Motivele sunt aici diverse: naivitate, disperarea că unii au pierdut rente grele, dorința reală anticorupție dar convertită politic în cel mai nefericit mod, de aceea radicălizările merg tot spre extrema dreapta, ca și la PSD. Rezultatul: vom avea drepte radicale competitoare. S-a mai văzut pe la noi și asta, prin interbelic.

Ce-ar vrea americanii? Contractele de armament merg, e consens, e bătălie între lideri cine să-l răsfețe pe Trump mai mult, deci nu văd de ce s-ar obosi să forțeze pro-Kovesi.

Ce-ar vrea europenii? Involuntar, nu ai cum să  nu-ți dorești decât să-ți extragi profiturile mai ceva ca în Ungaria lui Orban, fără să fie puse problemele lui Orban. Bălăcăreala internă încă nu are capacitatea de a genera voci incomode real la nivel european.

Ce-ar vrea Kovesi? Ar vrea cumva să scape fără să răspundă nici măcar la întrebări despre neregulile din anumite dosare, perioade. Are și dreptate. Cine a răspuns? Coldea?

Ce-ar vrea SRI? Cred că sunt forțe importante care vor să facă răsucirea completă către o nouă etapă politică, să scape și de Kovesi negociindu-și parte din putere mai departe. Că doar PSD nu vrea să schimbe o structură metastatică, vrea doar să o ia în posesie.

Ce-ar vrea Iohannis? Să facă cineva repede ceva și cu ultrpolitizarea pozițiilor procurorilor, dar nu cu mana lui. Ups, s-a și întâmplat. Vrea să rămână și în retorica anticorupție, singura partitură pe care a învățat-o.

Ce-ar vrea procurorii? Autonomia a generat lideri ai anticorupției cam avântați.”Controlul politic” există, inevitabil. Toată societatea face eforturi financiare uriașe pentru autonomie, poate ar trebui și mai mulți procurori și judecători să-și găsească o oarecare demnitate de breaslă. Vânturarea ”autonomismului” nu e de ajuns.

De ce o tot ardem tehnic juridic? Fiecare criza politica se termina cu o confirmare a puterii din partea instituțiilor, iar când asta nu se întâmplă devine și mai trist și mai periculos. Dacă e o problemă la electoratul PSD este tocmai că mulți lideri din interiorul acestui partid au avut lupte interne și prin mâna ”statului paralel”, s-au eliminat unii pe alții din scenă cum au putut.

Sănumămaicontrazici-ul lui Oprișan

Într-un material Recorder apare o scenă incredibilă cu Marian Oprișan care ceartă un director care dă detalii despre un canal de irigații. Se duce amenințător spre el și-i spune ”să nu mă mai contrazici dom director!”.

Scena e totul despre o bună bucată din liderii politici primitivi. Tupeul e maxim. Oprișan a scăpat de anticorupție, dar a și valsat cu toate puterile, dincolo de PSD; l-a trădat fără probleme pe Ponta, a colaborat fără probleme cu toți președinții de dreapta etc. Dar n-are nici o rușine să certe oameni în fața presei în acest mod. Și apoi se miră că mulți îi urăsc sincer și susțin orice formă nedemocratică și autoritară de a le da cumva în cap. Cei care urăsc tiparul Oprișan sunt mai ales oameni din categoria directorului apostrofat. Nu sunt cei mai de jos, nu sunt angajați precari, sunt oameni din aparat sau din micul business care ori sunt mângâiați pe cap, ori scuipați în ochi, acolo exercită putere discreționară PSD acum.

You fool me once, shame on you, fool me twice, shame on me. Justitia „elitei” si mai exact forta coercitiva a statului reprezentata in principal de procurorii DNA si nu numai dar care sunt doar o mica parte din Justitie se afla, de la momentul castigarii alegerilor de catre majoritatea PSD-ALDE, intr-un galagios proces de preluare de sub pulpana serviciilor sub bocancul politrucilor.

Sub stindardul independentei procurorilor si al Justitiei se duce o galagioasa campanie de pastrare a unui status quo care este in primul rand benefic procurorilor din sistem: privilegii, avantaje materiale, statut social si profesional etc Pe de o parte e de inteles ca aceasta casta profesionala stransa in cea de-a treia putere in stat, cea judecatoareasca, sa isi doreasca sa-si mentina privilegiile ca de la carnatari pana la academicieni toti chitaie cand li se taie din prerogative insa meschinaria cu fluturatul independentei a devenit prea stridenta, prea „ca la tara” vorba reclamei.

Daca DNA structura centrala nu s-ar fi lasat antrenata in clasice jocuri de putere pe scena politica alaturi de serviciile de informatii, covarsitor sub mandatul lui George Maior/Florian Coldea la sefia SRI, devenite post factum prea evidente as fi mai cazut si de aceasta data sub vraja afectarii independentei. Multe din structurile teritoriale ale DNA s-au grabit sa faca dosare cu nume sonore, care au inceput sa cada ca popicele prin instantele de judecata, iar multi procurori chiar tineri s-au lasat antrenati in jocuri de putere la nivel local care le-au permis pe unii baroni locali sa respire aerul libertatii.

Insa actuala majoritate rosie PSD-ALDE nu doreste decat un singur lucru: o preluare brutala si in forta a fraielor controlului parchetelor si in special a DNA de la fostii sefi de servicii secrete care s-au jucat de-a v-ati ascunselea in multe dosare incepute in perioada 2014-2015 si care cad pe capete acum in instantele de judecata. Vor si ei sa imparta poate mai discretionar Dreptatea pentru „elite” decat au facut-o o parte dintre securisti.

Lasand deoparte pentru cateva minute poleiala morala cu care am fost vrajiti multi dintre noi si in care unii mai cred din pura convingere si de care cei care doresc pastrarea status quo-ului se folosesc atat de bine, sau mai exact s-au folosit atat de bine pana acum, nu asistam decat la un mizerabil joc de putere in care Justitia se uita comod cum este preluata brutal de sub pulpana serviciilor de informatii sub bocancul politricilor. Justitia reprezentata de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) si nu de ministrul Justitiei nu pare sa aiba nici un fel de problema in aceasta preluare ci asista si probabil face calcule de oportunitate: cum era mai bine, pe vremea lui Stanoiu sau pe cea a lui Coldea si Dumbrava? Si nu stiu daca ar trebui sa fie prea vocala atata timp cat Justitia pune in aplicare legile facute de alte puteri ale statului, ce-i drept nu fara a o consulta.

Intre cele doua tabere exista evident diferente de tactica si de metodologie: cei din serviciile secrete sunt evident mai bine pregatiti, au metode mai rafinate si probabil ca isi inchipuie ca au ganduri mai curate altfel n-ar fi semnat atat de multe protocoale cu parchete si instante de judecata. Totul fara legitimitate electorala, numai pe functii numite si niciodata castigate la urne.

De cealalta parte domneste un grobianism de Dorel aflat in fata sansei vietii, o lipsa crasa de scrupule si profesionalism dar dublata de legitimitate castigata la urne de la cei care n-au fost prea comozi sa votezeetc Altfel cu si-ar permite sa duca aceasta batalie constanta fiind sub o ploaie de critici interne si externe, ultimele dintre acestea domolindu-se vadit in ultimele zile de dupa decizia CCR care ii impune presedintelui sa o demita pe sefa DNA.

Mult timp am interpretat celebrele protocoale dintre serviciile de informatii si parchete si instantele de judecata ca simple documente prin care era asigurata o colaborare mai buna intre aceste institutii pentru a furniza dovezi solide in dosare pentru a nu mai permite aparitia bocelilor de genul dosarele sunt subtiri si nu stau in picioare in instantele de judecata. Pe langa faptul ca au fost extrem de ineficiente, protocoalele par ca devin pe zi ce trece o simpla hartie de turnesol a relatiei ciudate dintre servicii si Justitie dand apa la moara celor care sustin ca acestea nu au fost decat niste simple unelte pentru controlul Justitiei de catre servicii in mandatul lui George Maior la sefia SRI.

Si acum sa urmarim cum nimic nu este intamplator si Justitia se impleteste cu politicul dar cu cel bun evident in cel mai nesanatos stil. Odata cu „independenta” Justitiei asistam la o fulminanta ascensiune a lui Victor Ponta si a lui Gabriel Oprea: primul ar fi fost presedintele Romaniei daca ar fi castigat alegerile prezidentiale in 2014 iar celalalt ar fi fost sef la SRI iar „nasul” celor doi ar fi fost chiar George Maior care ar fi devenit primul ministru al Romaniei.

Si da-i si lupta si vezi-i pe cei doi pe toate televizoarele cum se lupta ei cu actuala putere politica, si ce-i si mai ingrijorator cum scapa ei de dosarele lor instrumentate de DNA prin achitari in instantele de judecata, primul Ponta si, cine stie, poate urmeaza infamul Gabriel Oprea ca oricum pe George Maior nu-l poti lovi cu o floare cocotat fiind la ambasada noastra din Washington unde rezista desi a mizat pe calul perdant.

Si evident ca noi toti ceilalti care luptam pentru „independenta” Justitiei ar trebui sa ne dam pe spate, sa uitam toate afacerile putrede in care cei trei au fost implicati de-a lungul anilor, si au fost nenumarate, sa uitam toti sponsorii lor fugiti peste hotare tocmai de Justitie, numai sa-i acceptam acum ca avem nevoie de ei sa sparga majoritatea toxica PSD-ALDE.

Dincolo de chitaitul firesc al catorva sute de procurori, care nu vor sa-si piarda privilegiile de la cele salariale pana la cele de a-si privi mandri in oglinda vanitatile flamboaiante si excentrice in fiecare dimineata pentru ca se pot lua de oricine in Romania sub pulpana luptei anticoruptie, Justitia prin CSM si nu prin ministrul Justitiei tace complice facandu-si probabil calcule de oportunitate: cum era mai bine, pe vremea lui Stanoiu sau pe vremea lui Maior-Coldea?

In rest Justitia pentru un conflict cu vecinii sau pentru o amenda de depasire a vitezei va arata la fel de tern si plictisitor si va suferi de aceeasi procurori si judecatori incarcati peste masura de dosare, de aceleasi cladiri in cea mai mare parte ponosite si neincapatoare si cu aceeasi petenti asteptand prea mult o sentinta.

Sâmbătă sunt anunțate tot felul de proteste (PSD care protestează în fața propriului guvern), vor fi și contramanifestanți ”rezist”, niște extremă dreapta care își trage seva din ura anti-gay.

Singurii care își aveau data stabilită mult înainte și care dădeau un sens clar prin adunarea lor publică sunt comunitatea LGBT (și susținătorii) care anual își afirmă nevoia firească de drepturi egale.

PSD a ales o formă ridicolă de luptă cu ceea ce numesc ei abuzurile justiției. Abuzurile există. Însă nu-i privesc pe cei mai mulți din cei care vor fi în piață. Răfuiala elitelor în România a luat forme din cele mai diverse. Inclusiv lideri pesediști au colaborat cu SRI și cu alte instituții și pentru a câștiga lupte interne, și pentru lupte cu adversari politici. Au pierdut câteva bătălii pentru că Băsescu a acționat și mai lipsit de scrupule. Ceva trebuie făcut cu protocoale și alte aberații, sigur. Numai că PSD nu face, are parlament, are guvern și nu face. Tot ce înțelege să facă e show mediatic și afișarea organizării și a solidarității la un miting proputere. Este singura modalitate de a lăsa lucrurile cum sunt și de a acapara mecanisme de abuz gata puse la punct.

PSD nu știe exact cum să-și numească mitingul și pentru că nu are încă tupeul de a spune direct că se bat cu Bruxelles-ul. O spun indirect, prin președintele Dragnea, cum că vor să salveze săracii oameni de afaceri români copleșiți de capitalul străin. La ce hal de exploatare a practicat capitalul românesc, numai astfel de propagandă ieftină, în ițari și cu cădelnițe ortodoxe sau suținere neoprotestantă, mai putea să-l salveze.

Avem mari probleme cu abuzul de corporație, dar politic nu e atacată problema. Taxele sunt micșorate doar ca să aibă și capitalistul român ceea ce ăilalți au din oficiu prin optimizare fiscală. Dar da, măreața apărare a României de statutul de ”colonie” are, ca și în cazul justiției o singură nuanță: să mai avem și românii noștri patrioți bogați, nu doar străini. Cea mai mare taxare e cea exercitată asupra muncii, restul formelor de parazitism pe lângă mari bugete naționale și multinaționale o duc foarte bine, indiferent că-s ”rezist” sau PSD.

Și, da, dacă ați mai citit blogul ăsta știți că marii absenți sunt ca de obicei angajații, cei din privat mai ales sau bugetarii cu slabă reprzentare. Bugetarii au mai primit câte ceva, unii destul de mult, alții mai nimic, în orice caz PSD a obținut o susținere din partea unor categorii diverse – micul subcontractat, micul afacerist, bugetarul de lux sau nu, categorii liber-profesioniste (avocați, notari, judecători etc), mici ”arendași” din mediul rural care trăiesc din mulgerea sărăciei, pensionari strategici tineri și în vână din mediul polițienesc.

Angajatul în privat are o voce slabă, zice deocamdată merci că i se compensează diferențele de salariu real prin bonusuri. La prima încetinire serioasă a creșterii nici nu vreau să mă gândesc ce va fi în mediul privat. Acești angajați sunt câteva milioane serioase, salariile sunt în continuare mici, au început să fie mai mici decât la stat. Și un aparat greoi de partid începe să se consolideze în funcție de rente și sinecuri în deplină indiferență față de piața liberă a muncii.

Dragnea o arde cu patriotismul și o oarecare eliberare de Bruxelles, dar în cea mai cinică formă posibilă. Relația cu UE e clar că trebuie renegociată, dar Dragnea nu vrea decât  să pună de o competiție „cinstită” a exploatării. Să fie protejați de pușcărie și afaceriștii români, nu doar ăia de multinațională. Cei din urmă abuzează legal pentru că sunt puternici. Ca să-i combați îți trebuie politicieni serioși nu inși care cer aproape pe față legalizarea exploatării intensive exercitate de capitalistul român (exploatoare prin neplata taxleor adică slăbirea plasei sociale și prin dreptul la acaparare politică a puterii acolo unde a fost cedată marelui capital). Însă Dragnea spune cam așa: dacă ăia de la Petrom, bănci, Enel, Eon etc. ne fură pe față, am vrea și noi să avem aceleași ”drepturi”. Asta e tot, nu are nici măcar învelișul social de prin alte țări estice. Dragnea a inventat patriotismul mic și mijlociu de firmă. Citez din declarațiile lui de ieri:

O ţară care, din cauza unei propagande, se pune problema ca o structură neligitimă, obscură, subterană să paraziteze instituţiile statului, să influenţeze în mod ocult decizii importante, să permită abuzuri, intruziuni ilegale, să permită ca cetăţeni români, firme româneşti sa fie inchişi, zeci, sute, mii de destine să fie distruse, având în vedere niste interese care nu tot timpul sunt doar din interior.

Țara nu e măcinată de inegalități, dereglementare, capitalism de multinațională nestingherit de politicieni care se vând pe popcorn, țara nu are milioane de cetățeni care lucrează în UE și care n-au drepturi complete, normale ca angajați UE. Țara, după filozofia Dragnea, e măcinată pentru că nu pot firmele românești să țopăie și să tragă și ele partea leului. Se plâng de exemplu că plătesc mai multe taxe decât corporațiile. Așa e. Dar cele mai multe taxe în țara asta le plătesc angajații (și, da, ăia sunt banii lor, nu ai patronului care îi plătește!). Deci se iese în stradă pentru dreptul ca ciocoiul mic și mediu să mai ciupească și el ceva și să fie lăsat în pace de Kovesi așa cum sunt lăsate multinaționalele. Angajații din piața liberă vor fi cel mai puțin reprezentați în stradă. Dar așa e democratic, că doar nici în Parlament n-au susținători.

O ultimă observație despre un anumit tip de știre. Atenția se concentrează foarte mult pe salariile angajaților. Acest material, de exemplu, ne spune că a crescut numărul de salarii mari, cele peste 1000 de euro, alt material ne spune că a crescut numărul de angajați. Dar tot felul de concluzii greșite pot rezulta de aici. O dată că mutarea contribuțiilor și legi ceva mai dure cu patronii ar fi contribuit la o luminare a câmpului muncii adusă de PSD – au scos ceva la suprafață, mai curând mizeria plăților și au și taxat-o zdravăn. Apoi, că angajații ar fi singurii posesori de venituri serioase și că salariile alea de peste 1000 de euro te bagă în top 3-4% bogăție. Nimic mai fals.

Numai dacă mă uit la sistemul bugetar văd că acolo e de fapt grosul celor cu 1000 de euro, primari, SRI, procurori judecători. Primarii au venit ultimii la masa bogată, grație PSD. Salariații din IT ăia cu venituri mari nici măcar nu iau bani sub formă de salariu, au contracte de la firmă sau PFA la firmă mamă, mulți dintre ei. Situația este replicată în multe alte domenii unde subcontractarea este forma de angajare, pentru unii asta e lux și taxe mici, pentru alții cu venituri mici e ciumă și drepturi diminuate.

Dar bogăția e în altă parte. Multe averi ascunse, nedeclarate, mult trai din rente, chirii, imobiliare, averi exportate, optimizări fiscale mai a la roumaine etc. Acolo sunt adevărații 1%, nu în ultimii fraieri care mai plătesc taxe pe un salariu de peste 1000.

P.S. Codul vestimentar cu tricouri albe în Piața Victoriei mi-a amintit o clipă de codul vestimentar al unor grupări ultranaționaliste americane pro-Trump (vezi și atacul de la Charlottesville). Dar asta pentru că sunt eu paranoic, nu? Nu pentru că și propagandiștii media și PSD-ul însuși are acum o singură obsesie – să fim ca Trump, el ne salvează de oprimarea UE.

P.P.S. Sigur, e stupid protestul unui partid de la guvernare ”împotriva puterii”. Aș aminti însă că și de partea cealaltă, pe la Sibiu și Cluj, a fost plin de proteste care de fapt erau conduse chiar de puterile locale în timp ce unii poetași și activiști de carton se credeau spuma mării protestatare. Sunteți niște pesediști, defilați cu puterea împotriva puterii, dap.

În fiecare an are loc marșul Bucharest Pride, marș de susținere a drepturilor pentru minorități sexuale. Mâine, 9 iunie, ora 17.30 în Piața Victoriei se dă startul Pride într-o atmosferă mai tensionată decât de obicei, pentru că pentru ora 20.00 e anunțat și un miting gigant PSD. Am vorbit cu Vlad Viski, de la MozaIQ, despre acest ultim an în care la modă au fost chiuiturile pro familie tradițională.

Ce stii pana acum despre manifestatia care ar trebui sa aiba loc in aceeasi zi, aceeasi piață, dar la ore diferite, cea organizată de PSD.

Din cate înțeleg Liviu Dragnea a ieșit public să anunțe manifestație pentru 9 iunie, de la ora 20. PSD-ul se joacă de mai mult vreme cu acest concept de protest de susținere a partidului. Întâi au zis că e vorba despre familia tradițională, ulterior au mers pe ideea susținerii guvernului Dăncilă după plângerea penală a lui Ludovic Orban, acum se vorbește despre un protest împotriva abuzurilor din justiție. Eu nu sunt parte din corul celor care condamnă protestul, cred că dreptul la întruniri al cetățenilor este sfânt într-o democrație. Cu privire la motivele de a ieși în stradă, cred că PSD-ul a stat ani de zile la masă cu cei din serviciile secrete, iar azi se dau răniți că sunt persecutați. Partea cea mai crudă este felul în care PSD este dispus să-și expună oamenii și susținătorii bătăii de joc care va urma, cu jurnaliști care vor filma lipsa dinților, îi vor numi manipulați, ghiolbani și alte astfel de apelative.

Ultimul an și jumătate ura anti-LGBT a fost alimentată de vârfurile statului și politicii românești, cu câteva excepții. E evident că e vorba de schema țap ispășitor. Dar mi se pare îngrijorător că chiar dintre multe medii care manifestează pe străzi și se pretind mai progresiste (de dreapta), limbajul ultraconservator e la el acasă. Cum iese un activist din această atmosferă sufocantă, simți că ai mai mulți aliați decât să zicem acum 10 ani?

O să încep cu finalul întrebării și o să-ți spun că da, avem mai mulți aliați astăzi decât aveam acum 10 ani. Cumva inițiativa de modificare a Constituției a forțat o serie de oameni care erau pe margine să ia atitudine. Subiectul LGBT a devenit profund politic. În același timp politizarea asta a transformat dezbaterea în ceva mai larg, dincolo de comunitatea LGBT. Dezbaterea este una despre modernitatea țării. Sunt două tabere, care se portretizează reciproc în termeni nefrecventabili, anormalii versus creștinopații (termenii nu-mi aparțin). Tabăra progresistă se prezintă pe sine ca fiind europenii, modernizatorii, civilizații, pe când adversarii sunt etichetați ca fiind retrograzi, medievali, ne-civilizați. De cealaltă parte suporterii modificării Constituției se prezintă pe sine ca apărători ai valorilor tradiționale, ai fibrei naționale, pe când homosexualul este portretizat ca fiind cosmopolit, extern, extrem. E greu să scapi din jocul asta și din poziționarea asta. Eu unul nu voi acuza niciodată pe cei trei milioane de români care au semnat pentru modificarea Constituției, cred că trebuie să identificăm adversarul unde este el, anume acele instituții care se folosesc de resursele (financiare, umane) și de influența lor pentru a-și avansa agenda, și aici vorbesc despre Biserica ortodoxă, despre grupurile neo-protestante cu legături cu extrema dreaptă religioasă din SUA, despre politicienii conservatori care vin la pachet cu propuneri anti-gay, dar și cu o viziune privind avorturile și alte teme relevante.

M-a intrigat poziția publică a reprezentanților LGBT în legătură cu posibilitatea ca PSD să împingă legea parteneriatului civil. Am înțeles, vi se pare o capcană, PSD ar putea juca pe miza calmării activiștilor și apoi ar putea retrage parteneriatul. Dar n-ar fi mai eficient dacă s-ar suține clar și public parteneriatul fie el și propus de PSD, ca o formă de presiune pe reprezentanții lor? Și, în rest, treaba lor, să se spele pe cap cu un referendum penibil.

Noi avem o datorie față de comunitatea noastră și nu putem să cedăm unei propuneri care ne întinde un măr otrăvit. Într-un fel, comunitatea LGBT este cu un pas în fața activismului local. Teza mea de masterat s-a numit chiar așa, „O armată de generali fără soldați în spate”, făcând oarecum referire exact la deconectarea activismului local de comunitatea pe care o reprezintă. Noi la MozaiQ încercăm să reducem această distanță exact prin munca noastră la firul ierbii, iar pozițiile noastre vin dinspre comunitate, în urma unor dezbateri interne. În discuțiile pe care le-am avut cu PSD am subliniat faptul că există o lipsă de încredere între societatea civilă și acest partid. De exemplu, din aprilie, când a ieșit Dragnea să spună că împinge legalizarea parteneriatului civil, am văzut vreo mișcare în parlament, vreun proiect legislativ depus? Răspunsul este nu, în condițiile în care sesiunea parlamentară e pe sfârșite.

Cum vezi epoca post-Trump. În România, există un soi de neo-oportunism anti corectitudine politică, avem din nou victimologie la greu cu oprimații libertății de exprimare. Cum ți se pare că funcționează Consiliul anti Discriminare, cât de periculoasă ți se pare această nouă modă anti-PC, în condițiile în care PC-ul nici n-a  ajuns vreodată pe aici.

Cred că există mai multe probleme inclusiv cu CNCD, sesizate inclusiv de activiști pentru drepturile omului. În același timp vorbim despre o instituție necesară, dar care trebuie corectată la nivel de funcționare. Însă cred că în toată agitația post-Trump e interesant să-i urmărești pe intelectualii conservatori de la noi. Oameni gen Pleșu, Liiceanu, Patapievici se văd astăzi depășiți de pupilul lor Mihail Neamțu. De ce spun asta? Pentru că intelectualul conservator de la noi este cel care după 90 a fost mereu pro-european, iar în epoca euroscepticismului acesta nu își poate găsi ușor poziționarea ideologică. Patapievici încearcă cumva jocul ăsta, dar omul e cam expirat oricum, el avea poziții mai radicale și în unele din volumele lui din trecut. Neamțu zburdă liber pe stilul dreptei stil Trump tocmai pentru că el e un cameleon ideologic (vezi și tirmiterile la socialismul lui Neamțu din cartea lui Alexandru Racu). Revenind la epoca post-Trump cred că acum ies la lumină de-abia niște grupuri și niște legături trans-naționale care există de mai multă vreme. Apropo de Coaliția pentru Familie, legăturile lor cu republicani din Congres, cu organizații conservatoare gen Alliance Defending Freedom, există încă din 2007. Ne amintim cu siguranță toate acțiunile fostului PDL cu privire la restricționarea avortului, cu modificarea Codului Civil în 2011 și interzicerea căsătoriilor gay, etc. Mișcările conservatoare consturiesc acest momentum pe care îl au acum de mai mulți ani.

Un cometariu despre cazul Coman.

Cred că acest caz, al lui Adrian Coman și Clai Hamilton, la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, trebuie interpretat strict într-o cheie realistă, acum că s-a mai stins puțin din euforie. CJUE este o curte care se știe că e suficient de conservatoare și nu se aruncă în decizii prea îndrăznețe. Soluția era de acceptat și este una tehnică, se referă strict la libertatea de mișcare și interpretarea termenului de soți în directiva europeană privind libertatea de mișcare. Curtea nu pomenește nimic altceva despre drepturi fundamentale, lasă în continuare la latitudinea statelor alegerea de a legaliza sau nu căsătoriile gay. Cu toate acestea, eu mai citesc decizia și în coroborare cu deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului, care a spus în repetate rânduri că și cuplurile gay trebuie recunoscute în țările membre ale Consiliului Europei. Mai mult, decizia CJUE să spațiu de manevră atât judecătorilor CCR, cât și clasei politice de la noi în chestiunea parteneriatelor civile. E o chestiune de oportunitate politică.

Ce te îngrijorează cel mai mult în momentul ăsta? Există pericolul unui regres? Simți că există pericolul să aveți o cauză fără susținere minimă dinspre UE sau SUA? Că despre establishmentul românesc nu pot spune că ați avut susținere reală vreodată.

Dacă ar fi să mă uit în mediul online sfârșitul lumii vine zilnic. Cred că există pericolul unui regres, dar el vine într-o schemă mai largă a drepturilor civile ale cetățenilor și a inegalităților tot mai accentuate în societate. Victime ale inegalităților economice sunt și persoanele LGBT, ca rezultat direct al discriminării. În același timp nu putem avea drepturi LGBT fără a atrage atenția asupra discriminării minorității rome, asupra evacuărilor și a dreptului la locuire, a influenței serviciilor secrete, a excluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități. Cât despre susținere dintr-o parte sau alta eu cred că e esențial să punctăm faptul că mișcarea LGBT este una locală, cu oameni și probleme de la noi. Uneori activiștii LGBT se folosesc de anumite instrumente discursive pentru a-și avansa cauza sau de strategii grassroots implementate în SUA (unde mișcările de acest fel sunt radicale, anti-clasiste, anti-rasiste), însă realitățile sunt locale.

Mitingul PSD a avut ceva profund straniu. De unde provenea ciudățeania asta cu aer amenințător? Din forța de organizare?, din mesaje?, din diferența evidentă dintre Românii, s-au dat toate explicațiile. Efectul ăla de stranietate – de aia e cumva relevantă și acea poză cu fotografa plângând (deși nu știm contextul), dar și tonul ceva mai ”îngăduitor” al unor jurnaliști de dreapta care parcă și-au mai temperat zelul antisărăcime – venea din combinația de artificial și revendicare justificată.

Aveau dreptate, dar nu se putea exprima decât sub oblăduirea unei mașinării organizate cum e PSD. Altfel n-aveau nici bani de bilet până în Bucureşti.  Aveau dreptate să critice neglijarea unor Românii sărace, dar nu puteau s-o facă decât la braţ cu Dragnea, un tip care, de când e el, vede doar afaceri şi combinaţii inclusiv cu statul mai mult saumai puţin paralel.

Ce “dreptate”? Acea dreptate scăpată prin materiale arogante antisărăcani care involuntar scăpau totuși și mesajele poporului, dincolo de zoomuri pe danturi stricate, evidențierea rasistă a etniei rome, a sărăciei sau a autoritarismului unor vătafi de tip rural.

De exemplu, un om spune că el a muncit în industria grea și are 14 milioane, iar magistrații au pensii de 10 ori mai mari. E aici un lucru esențial: că e evident că liderii cu probleme cu justiția vor să capete diverse imunități prin popor, poporul totuși își are propria judecată, diferită de a lui Dragnea; sunt mulți care constată diferențe de castă și de clasă, inegalități teribile între cetățeni de prima mână și plebe; este ăsta finalul unor politici aberante de creare a ”statului de drept” prin privilegii salariale și de altă natură în fața unor mase ”periculoase”? Nu, liderii PSD nu sunt interesați de justiție socială.

Dragnea a convertit asta într-o revendicare a unui tip de îmbogățit ”local” în fața automatizării extragerii profitului în cazul marelui capital. El e mai aproape de popor pentru că tipul de exploatare pe care-l reprezintă e în mod natural mai ”aproape de popor”. Marele capital poate stoarce mult mai mult automatizat, de la distanță cu un aer nobil și impersonal. Asta iubesc ”rezistenții”, asta e civilizația.

Era o întrebare perpetuă în satul din care mă trag și în tot mediul rural: tu al cui ești? Nu puteai merge pe stradă decât prezentându-te. Acest primitivism sau “căldură ţărănească”, cum cred unii, s-a expandat acum tocmai pentru că are loc distrugerea unei societăți la scară mare, distrugerea drepturilor universale. Nu mai eşti cetăţean, atunci eşti sătean. Şi dacă eşti sătean, trebuie să spui al cui eşti, eşti din clanul IT-iştilor, al bugetarilor de lux sau din clanul Oprişan, toate cu ceva privilegii şi îndepărtate de situaţia oribilă de vânzare a muncii pentru supravieţuire la limită.

În ultimii ani se accentuează senzația insuportabilă de fărîmițare a societății dublată de o goană după protecție, vasalitate, joc al apartenenței.

Din marele proteste din ianuarie 2017 şi din marele spectacol pesedist, un fel de “zilele comunei” politizate, eu nu deduc decât că fiecare dintre tabere iese cu șeful la protest. Faptul că unii o fac mai discret și mai elegant nu-i scutește de o judecată la rece. Sibienii protestează alături de puterea locală, clujenii la fe, teleormănenii la fel, cei din Pipera la fel. Mulţi cetăţeni liberi şi independenţi fac diverse jocuri mai mult pentru statut sau pentru un job – de aia rezist-enţii spun că nu doresc bani (doresc recunoaştere şi statut de la lumea banilor noi); lumea PSD e mai frustă dar îşi era soldaţii săi animaţi de caporali din ce în ce mai bine plătiţi. Îi despart inegalități istorice între regiuni, accentuate de lipsa redistribuirii. Dar am avut aceeași tristețe când am văzut tineri care se pretindeau liberi alături de șeful de palier din multinațională râzând strident la glumele managerului, asta anul trecut. Managerul pesedist arată mai rudimentar, “angajatul” pesedist e plătit mai prost. Mecanismul e același.

Prin astfel de manifestaţii este exprimată frust relația anagajator-angajat în România. Asta se întâmplă și în presă, și în politică, și în civism. Tu al cui ești? Ești de-al băncilor, de-al PSD, de-al Antena 3 etc. Ești oricum al cuiva, nu mai ai nici o fărâmă de autonomie. Nu ești al cuiva? Ești mort.

Mulți oameni preyenţi sâmbătă în piaţă au declarat un alt adevăr dur. PSD așa cum e el, și mulți îi știu perfect defectele, este singurul care are un ”discurs pentru popor”. Are măcar bunul simț să mintă după reguli democratice, să pretindă că încearcă politici care să privească mai mult de 20% din populație. Opoziția lor e varză pentru că, de exemplu, cel mai puternic mesaj pe care a reușit să-l dea în ultima săptămână a fost că ”să se micșoreze salariul minim” !?!?!?

Nu e o supriză că mulți dintre educații româniei de dreapta sunt complet analfabeți politic, violenți social și radicalizați în cele mai stupide direcții. Chiar lupta lor anticorupție e o formă de a spune că vor să se elibereze de această mare pacoste din teritoriu: adică fix victimele liberalizării fără milă a pieței muncii, a politicii de privatizare, retrocedare și acumuare din ultimele decenii. Victimele capitalului trebuie să moară sau să tacă. PSD a ajuns de dreapta, tocmai pentru că dreapta tradiţională a cedat complet terenul, s-a mulţumit să fie susţinătoarea unei anticorupţii şi când a devenit evident că diverşi pioni din vechiul regim au luat-o razna.

Ce am mai auzit în materiale antipesediste, unele pătrunse de oarecare reverie tristă, altele rămase rasiste și cu o ură de clasă de secol 19? Dincolo de prejudecățile reporterilor, oamenii întrebați emiteau împleticit agenda esențială: vor pensii, salarii, vor să muncească în țară, e esimplu, vor politici populare. Și ei se agaţă de un drept minimal, dreptul la vot. Nu e o mare încredere în democrație, e stimarea votului ca ultimă apărare în fața fanatismului antisărăcie: aleg pe unul care măcar îmi aruncă nişte firimituri, decât să aleg unul care-mi spune în față că-mi ia și praful de pe tobă.

Are rost să ne mai întrebăm cine-i mai needucat? Ăla care crede că statul de drept se face cu ascultări în masă și protocoale sri cu diverse instituții? Sau ăla care crede că vătaful local indiferent cât fură e un garant și al minimei stabilități personale? Prima categorie ascultă în spatele discursului civilizației ură sau indiferență față de mase. A doua categorie nu mai e în poziția de a face opțiuni cetățenești, ci opțiuni de supraviețuire. Procente importante ipocrite funcționează ca intermediari și vameși ai partidului-angajator.

Ești al cuiva? Ești cât de cât bine. Unii sunt ai Piperei, alții ai PSD. Fiecare cu angajatorul său, nu cu partidul său. Cine dă mai multe joburi, mai multe speranțe, cine e organizat mai bine câștigă diverse meciuri intermediare. Cum lumea pare să fie asaltată de forțe centrifuge, au câștigat în pregnanță criticile la adresa factorului ”extern”. Mulți ani de abuz în numele politicii strategice se vor lăsa cel mai probabil cu abuzuri în numele nației. Și mai probabil noile naționalisme și protecționisme nu vor oferi decât anestezici ieftini ultraconservatori pentru că sănătate, educație, siguranță nu știu să dea decât în stil tribal, pentru ”ai lor”. Clasa de mijloc din urbanul mare visează la cartierul ei cu barieră grădiniță și MegaImage, pesedistul mărunt visează la un job de la partid care să-i dea un atu în fața celui rămas complet în afara împărțelii.

Am mai spus-o, PSD reprezintă un animal mare și sperios. Un alt motiv pentru care mulți am rămas cu un nod dureros în gât a fost felul în care bieții oameni se ascundeau de camere, simțeau că felul lor de a vorbi, că stilul lor de îmbrăcăminte ar putea să le producă mari deservicii.

Discursul lui Dragnea din piață a fost subminat de propria organizare. Să-ți plece oamenii, ordonat mânați de caporali bine distribuiți, chiar în timp ce vobești, în timp ce vrei să imiți mișcarea cu luminițele telefoanelor, iată un moment care ar trebui să-i dea lui de gândit. Dacă îi asculți pe aceiaşi oameni cu atenție, invariabil ajungi și la critici împotriva retoricii pesediste chiar. Dragnea, a doua zi, la Antena 3, dădea mesaje ”oamenilor de afaceri români”, amenințați de statul paralel. Dragnea e un erou al dreptei urât de dreapta. PSD e un erou al dreptei prin câte taxe au scăzut pentru bogaţi. Nu eun paradox. Dragnea nu face altceva decât să reconfigureye dreapta din rădăcini, cu susţinere populară largă, procedeu de care educaţii şi frumoşii marilor oraşe nu sunt capabili să se apropie cu analiza.

Am fost la o întâlnire la Cluj la tranzit.ro unde Gaspar Miklos Tamas spunea o chestiune tare adevărată: cei care strigă acum egalitate pentru toți sunt considerați ”elitiști”, cei care strigă privilegii pentru cutare și cutare au ajuns ”populiști”. Dragnea e parte din această a doua categorie, e în febra imitației lui Orban, Trump și orice s-o mai găsi în afirmarea unui drept numai pentru noi și ai noștri. Acest noi și ai noștri se referă nu la popor, ci la o masă destul de numeroasă de tip ”rețea”, amestec de tribal și afacerism.

Tot din diverse filmulețe și relatări, se miza pe un soi de tensiune între comuitatea LGBT și pesediști. N-am văzut decât vreo două glume inofensive. Partidul mare și sperios nu are mari apăsări cu astfel de teme umflate pe ură. Tensiunea gay-bunul popor român e în bună măsură artificială, este vina media şi a unor politicieni care susţin poporul numai în superstiţii şi prejudecăţi, şi nu mai sunt în stare să propună nicio brumă progresistă.

Discursul de critică a UE sau cel îndreptat împotriva ”ambasadelor” este din nou deturnat de Dragnea, Gâdea și alții care-și apără patronii pretinzând că luptă pentru săraci. Critica impotriva UE trebuie sa fie de pe poziţii de stânga sau cel mult un soi de demascărti liberale ale ipocriziilor de piaţă comună. Dragnea critică însă UE, Nato şi ce mai prinde de pe poziţia “victimei”, a antreprenorului politic neînţeles în comparaţie cu multinaţionalele. Este inacceptabil. Aşa cum inacceptabilă e şi apărarea corporaţiilor în faţa “prostiei românilor” care nu înţeleg “civilizaţii”.

Avem o competiţie a popoarelor. Anul trecut în Piaţa Victoriei antipesediştii s-au dat drept popor. Sâmbăta asta pesediştii au vrut să dea o replică fix în acest sens: ba nu voi sunteţi poporul, noi suntem poporul. Aceste modalităţi de a te da “poporul” nu fac decât să scoată în afara ecuaţiei calitatea de angajat în privat, acele milioane de muncitori săraci ca nişte pesedişti rurali, şi “corporatişti”, de cele mai multe ori, prin angajator. PSD a făcut turism heirupist, a adus totuşi şi oameni care nu-şi permiteau practic să ajungă în capitală. Cei care produc bună parte din creşterea economică şi care au şi renunţat să mai spere la redistribuire corectă nu mai sunt în nici unul dintre popoare. Mulţi angajaţi din privat, mai ales cei plătiţi mediu şi sub-mediu nu apar în spectacolele celor două popoare, tefelist şi pesedist, decât ca actori secundari sau deloc.

Cam aşa văd eu lucrurile. Sună mai complicat pentru că realităţile sunt complicate. Să mai evităm şi trilurile lăcrămoase conservator pesediste, hippiot plângăcioase pe umerii rezistenţilor sau pe umerii bieţilor săraci aduşi cu forţa de Dragnea. Aici nu e de plâns de milă, aici e de desţelenit lucid mii de fantasme ale elitelor româneşti care au infectat şi cele mai simple aspiraţii ale claselor populare.

Mai interesant decât momentul propriu zis al huiduielii de pe Arena Națională, mai interesant chiar și decât agonia social media a doamnei Firea cu tot soiul de conturi închise blocate, cu răspunsuri paranoide etc, este acest clip ”de culise” cu Firea & niște inși hăhăindu-se sau așteptând să se pozeze cu campioana.

Cum bine observă Gruia Dragomir aici, combinația de bani noi și regie de platou a la Firea este insuportabilă: ”Simona este clar stânjenită de tot penibilul din cameră, care culminează intrarea Olgăi Gudynn, mare proprietăreasă de grădinițe și școli private din Pipera-Voluntari, unde își duc parveniții urmașii să învețe. Aceasta e însoțită de odraslă, jucător de tenis și el.”

Pe cine reprezintă PSD?, aici e întrebarea esențială, tot aici vin răspunsuri complet aiuristice din partea adevrsarilor PSD. Pe cine reprezintă Firea, deci?

Cum a venit la primărie, Gabriela Firea a avut o urgență, să întrerupă spectacolele și evenimentele de stradă și apoi să le înmulțească cu 10 și să-și bage oamenii în pâine. Din așa-zisa cultură, cu tot soiul de clienți teatrali, vizuali etc., se extrag bani rapid, se redistribuie eficient la o armată de miniafaceriști eficienți și în alegeri și în dominarea Bucureștiului cu idei primitive de antreprenoriat.

Dar această combinație de burghezie și rural pe care o reprezintă Firea e mult mai mult decât Firea însăși. E o elită politică și financiară ieșită strict din intermediere, rentă și comision. Din acea lume de Ilfov (care e și o lume de Mamaia, Constanța, Iași, Cluj etc.) care a tot învârtit terenuri, din acea lume a retrocedărilor care n-a făcut decât să sugă averi nemeritate prin legi idioate și intermediari fără scrupule.

Au bani care îi pot integra într-o ”elită”. Dar sunt cea mai reacționară formă de burghezie pe care o putea da o societate. Au fost și în PDL, au fost și în PSD, această categorie este singura care a câștigat politic în ultimii 15 ani pentru că avea nevoie de stat ca să extragă comisioanele. Sunt speculatori, nici măcar nu sunt cine știe ce comercianți, până și grădinița e o formă imobiliară de confirmare de statut și de izolare în fața prostimii.

Intermedieri, spații concesioate, terenuri traficate, nimic producție, nimic brumă de antreprenoriat care să dea măcar o spoială de imagine a banului investit ca ”motor al societății”, care să vândă măcar basmul de secol 19 cu burghezia progresistă.

(Îmi veni în cap și senatorul PSD Brăiloiu, acel milionar de la malul mării, și ăla maestru în frecat terenuri într-o zonă turistică împreună cu frate-său, extrem de agresiv, arogant, deja intrat în panteonul pesediștilor care înjură femei și se hăhăie alături de alți castrați precum Manda – vezi cazul senatoarei Florina Presadă, tratată într-un mod incalificabil).

Această burghezie imobiliară n-are de fapt nevoie decât de o ierarhizare strictă și de un control perfect al posibilei competiții. Ei stau cu brâul Maicii Domnului într-o mână, cu brațul sfântului Pazvante în cealaltă, dau cu capul de podea în mătănii isterice, se îmbracă de la misterioase case de modă nașpa, n-au nici măcar inspirația unui CEO mediocru de a-și cumpăra de-a gata ”eleganța”. Sunt niște involuați care vor feude, nici măcar nu văd businessul ca pe o formă de extragere de profit, nici măcar ca pe o expansiune comercială. Ei nu știu decât de comision, chirie, concesiune, aprobare de construcție claie peste grămadă, închiriat tarabe și piețe pentru comerț cu amănuntul, și consolidarea unei caste de boiernași care să imite un soi de elită de doamne directoare și domni directori.

Să spunem că și businessul educației private, apropo de doamna cu copilul aduși de Firea la poză, o combinație de supt bani de la stat ( finanțarea pe cap de copil, invenția luminatului Funeriu) și extras taxă de statut, izolat familia bună de sărăcani, exploatat imobiliare în zone bune. Copilul educat contracost aduce mai mulți bani decât o chirie banală.

Această burghezie este evident disprețuită de alte caste privilegiate din zona multinaționale, din zona de producție, sunt disprețuiți de cei care le plătesc comisionul. Dar sunt disprețuiți și de cei care sunt victimele acestui comerț perpetuu, de această luptă și complicitate a elitelor. Ceea ce ei numesc ”capitalul bun autohton” nu e decât cea mai primitivă formă de a bălti în capitalism. Sunt disprețuiți pentru că ei nu mai reprezintă nici măcar o burghezie care să trezească în clasa de mijloc o aspirație minimală.

Această formă de bogătan imobiliar nu inspiră pe nimeni. Este violență fără aspirație. Or asta e inacceptabil în capitalismul târziu, când nu poți exploata dacă nu ai și ceva ștaif. Balivernele cu ”țara înapoi” pentru afaceriștii români nu sunt crezute de nimeni. Ei sunt tocmai generația vânzătorilor și comisionarilor, sub toate formele. Protecționismul și naționalismul sunt tendințe din exterior pre interior, sunt tot un efect pervers globalist. Patrioții noștri au devenit mai patrioți când s-a dat voie în stil aproape colonial.

Sigur că se bat diverse elite la vârf. Chiar scandalul anticorupție este până la urmă o răfuială tocmai între astfel de tipuri de homo imobiliarus. De aia PDL a fost singurul partid capabil să țină piept PSD, pentru că s-a ridicat cu al doilea mare val de concesionări și chirii, rezultat din tâmpeniile cu retrocedări integrale. Și, vorba aia, de partea cealaltă avem un președinte expert în căsuțe.

Tiparul omului imobiliar presupune și o formă aparte de organizare, una care de altfel ne și dezvăluie zonele în care banul autohton a prosperat și a produs pui: interlopi pe post de paznici, badigarzi și tot ce mai presupune păzirea proprietății și confiscarea spațiului public, funcționari care nu sunt neapărat corupți, pur și simplu lucrează pentru privați, nu înțeleg ce e ăla serviciu public, șefuleți de instituții care sunt și ei ”angajatori”, sunt patroni pe buget public și alții asemenea.

Clasele de mijloc ridicate din noul business multinațional, fie el cu UNiunea Europeană, fie clasic corporatist, câștigă mai mulți tineri aspiranți pentru că au tot soiul de scheme culturale, vestimentare, de comportament cu spoială de ”avans”, de ”progres”. Sigur că dacă îi iei la bani mărunți mai rămân o mână de oameni cu bani care au tendințe progresiste liberale. Dar ei încă vând această imagine. Exasperarea unei bune părți din clasa de mijloc vine din primitivismul care compromite banul în cazul burgheziei imobiliare. Banul trebuie înnobilat. Clasa de mijloc de provincie e complet înțepenită, vătafi și atât. Banul Firei  și al altor elite imobiliare de prin toată țara, cu familii precum Dăncilă care au casă purcel, cățel, băiețel plătite de Petrom sau cu familii precum cea a lui Dragnea care dă de muncă de la stat și combină tot ce se poate local, acest ban nu mai vinde nimic ”aspirațional”. Nu poți aspira să fii copilul lui Dăncilă sau nașul lui Firea – e o ruletă socială prea restrictivă, de aia e imposibil să reconciliezi aceste segmente din clasa de mijloc, de aceea ciocnirile sunt violente măcar mediatic.

Prăbușirea acestui eșafod progresist exasperează IT-ismul, middle managementul, sateliții români ai marelui capital care mai scot ceva bani din ”globalism”. În același timp, încurajează românismul ca formă de securizare împotriva lamei de buldozer corporate care netezește piața prin acumulare. Numai că afaceriștii ”români” nu știu să facă afaceri. Așa cum mulți care predică piața liberă a muncii sunt bine merci la stat rentieri. Aici nu e chestiune de alegere, multinațională sau capital autohton, capitalul e unul, elitele care se bat sunt destul de diferite. Faptul că acest homo imobiliarus a ajuns după decenii de speculă să domine politic este prilej de mare deranj în acea pătură de mijloc care se hrănește cu aspirații și când n-are cine știe ce bani.

Mai rău decât o elită a producției și exploatării capitaliste este o elită a comisionului și rentei, asta e fundătura în care ne aflăm, în această menghină e prins cetățeanul român care-și vinde munca pentru supraviețuire. După ce e stors discret și eficient de bănci, firme de energie, angajatori diverși, mai plătește și comisioane unora atât de incompetenți încât n-ar fi în stare să-și numere banii singuri. Este o fundătură deprimantă, dar e și analiza de la care trebuie să plece orice idee politică sănătoasă. Cum îl bați pe homo imobiliarus, homo rentus homo etc. și cum plachezi forța corporatistă de extragere în masă a profitului neredistribuit? Cea mai mare capcană e să ții cu vreunul dintre ei. Dar tot o capcană e să nu vezi ce soluție reacționară a inventat polul politic românesc reprezentat de PSD.

Statul român a fost un ghișeul de încasat comisioane, cheltuieli de lobby sau de executat obligații provinciale de nepotism. Am tot urlat pe aici că multinaționalele ”fură legal”, sintagmă care indigna mințile simple, desigur. Dar o fac, extrag birocratic, „fură” adică vând cu plasă de siguranță, decontează tot soiul de produse, utile-inutile, piața trebuie aranjată – jucătorii sunt prea mari ca să nu lucreze la sigur.

Tiparul de funcționare este unul extrem de întâlnit, nu este ”specific românesc”. Tot un material, precum cel excelent furnizat de Rise Project despre Institutul Matei Balș, ne arată și că mecanismele de extragere de profit sunt complet birocratizate: poți cumpăra medici vedetă, instituții, poți folosi presa ca pe un cititor de carduri, poți inventa epidemii, poți inventa bolnavi. Am văzut și firme românești furând fără milă prin acte fictive de la bolnavi reali (vezi cazul Polisano). Multinaționala dă o lecție de rafinament birocratic – nu e nevoie să furi atât de rudimentar precum Polisano, e de ajuns să susții, inclusiv politic, crearea unui sistem care să-și umfle artificial costurile.

(Îmi amintesc cum anunța un Minister al Sănătății neputincios cum că n-are bani să verifice toate companiile de pe piața dezinfectanților, așa că a rămas din oficiu un singur vinovat – Hexi Farma -, vinovatul indicat de presă, statul român nelămurind apoi nimic din amploarea practicilor. Cu alte cuvinte, în loc să stabilim că e o piață complet viciată, am pedepsit doar un pion din acea piață. Pentru că n-am avut bani să-i controlăm pe ceilalți).

O altă marotă a analismului românesc e că dacă dispare corupția ne ajung banii. Lecția predată însă de astfel de cazuri este că bolnavul este tratat ca un soi de proletar pe câmpul maladiilor. I se extrag din propria condiție valori de care n-are habar. Mai toți politicienii, ziariștii, medicii au împrumutat discursul de eficientizare de piață. Ei bine, iată produsul. Oricât de puțini bani ar băga statul român în sănătate, va exista oricând o parte a leului sustrasă de sub nasul bolnavului. Banii investiți în sănătate sunt investiți aiurea, în deconturi pentru business, nu în dotare, nu în îngrijire, nu în calificare, nu în oameni. Legea subcontractării și a achizițiilor e singura care contează.

Deși pare că medicul Cercel e superstarul anchetei Rise, medicul cu institut la purtător și cu inovații media pentru umflarea vânzărilor, lecția e tocmai inversă. Mecanismul multinațională/stat-slab va crea fără încetare Cercei, așa cum poate să creeze costuri enorme pentru tratarea unei gripe.

Altă lecție e că opoziția capital național / capital multinațional e o invenție pentru fraieri. Cercel și alții ca el, mulți dintre ei mari apărători ai patriei, există din intermedierea unui astfel de transfer, dinspre banii publici înspre marile afaceri, că or fi ele cu benzină sau cu medicamente. Iar Cercei sunt o mie și mai poți inventa alte mii. Așa cum multinaționalele, fie că sunt Veolia, diverse bănci sau cine știe ce companie de extragere de resurse, vor vinde în același timp un discurs antiguvernamental, antistat, proprivatizare în timp ce vor ataca intensiv banii publici – acolo e garanția afacerii, abia apoi urmează stilul clasic de comerț ”la bucată”.

Numai când vezi un astfel de material și îți dai seama cât de nepregătiți politic suntem să atacăm situații complexe precum cele de exploatare intensivă prin lege, lobby, monopol. Nu avem politicieni educați în această direcție, nu avem presă cu tradiție anti putere financiară. Avem unii care urlă pentru multinaționale, alții care urlă pentru cei care fac un ban mai mărunt, dar cash și imediat utilizabil. Dacă nu vom găsi calea radicală și anti afacerism-patriotic susținut de PSD și de mulți liberali, și anti-corporatism-nemilos, – corporatism susținut de tot soiul de figuri publice care se dau rezistente, dar mai ales de respectivele corporații -f, rezolvările vor continua să fie dezastruoase pentru o imensă proporție din populație.

Multinaționala este în România și susținătoarea discursului anticorupție, și a privatizării, și a eliberării de intermediari locali poate chiar prin intermediul DNA (sigur că i-ar conveni să aibă niște vameși chiar mai ieftini decât Cercel și alții ca el). Singura rezistență e una de intermediere și comisionare, din partea curentului ”autohtonist” de business și de politică. Ei nu vor să modifice realități, vor să comisioneze – aici nici mulți critici PSD, nici fani PSD nu înțeleg ce reprezintă acum acest partid. Șantajul se desfășoara cam ca la criza medicamentelor: dacă nu vrei scump, s-ar putea să nu mai ai deloc. La fel ar putea suna amenințarea și în caz că România chiar ar lupta împotriva corupției multinaționale – s-ar putea să rămână fără servicii de bază pentru că filozofia însăși a sistemului funcționează după cum a tot fost aranjată lobbystic în decenii.

Da, scenariul de coșmar este acesta. Lupta cu corupția nu poate exista decât pe plan local, cu peștișori locali. România nu și-a crescut anticorpi anticapitaliști capabili să asigure măcar supraviețuire. Dar un material precum cel din Rise ne poate educa indirect să nu ne oprim la creaturi odioase mediatice precum Cercel și să vedem ce anume le face posibile.

Sunt unele paradoxuri care te lovesc in moalele capului mai ceva ca o ecuatie matematica complicata la a carei rezolvare doar ochelaristului clasei ii transpirau palmele de bucurie. De exemplu, cum e posibil ca Sebastian Ghita sa fie achitat recent, in prima instanta ce-i drept, de toate capetele de acuzare intr-unul din nenumaratele sale dosare de coruptie. A scapat inclusiv de acuzatia ca ar fi condus pe drumurile publice fara sa fi avut permis de conducere.

Gargamel de la Justitie se imbatosa mai zilele trecute ca-l va aduce pe Ghita inapoi de la Belgrad, dupa ce a aflat de aceasta prima sentinta, pentru a mai scapa de nenumaratele cocoase grotesti pe care si le-a plantat pentru ca s-a plasat in fruntea miscarii de preluare a Justitiei sub pulpana PSD-ALDE.

“El se afla sub puterea unui mandat de arest. Cererea de extradare a luat in considerare hotararile pronuntate de catre instantele din Romania. In momentul acesta, nu avem niciun temei juridic sa anulam, sa retragem solicitarea de extradare, prin urmare el ramane sub puterea celuilalt mandat de arestare”, gangurea suav Toader dorind sa pozeze in ministru al Justitiei care aplica legea in mod egal si nediscriminatoriu pentru fiecare cetatean al Romaniei.

Dar surpriza! Ce ati spune daca ati afla, asa cum am facut-o si eu recent, ca din motive inca necunoscute cererea de extradare a lui Sebastian Ghita nu a fost inca trimisa de la Bucuresti din Ministerul Justitiei catre institutia omoloaga din Serbia, in ciuda tuturor asigurarilor pe care Tudorel Toader le-a dat in nenumarate randuri opiniei publice ca s-a ingrijit constant ca inculpatul Sebastian Ghita sa fie adus in tara?

Pentru cei care la care a ajuns mai tarziu damful din politica damboviteana si nu stiu cine-i Sebastian Ghita un scurt reminder: unul dintre cei mai, daca nu chiar, cel mai toxic om de afaceri autohton, cu puternica sustinere din zona serviciilor si un sustinator al anumitor politicieni, care si-a cladit imperiul prabusit acum intr-o majoritate covarsitoare din contracte cu statul si mai ales cu “statul paralel”. Conform datelor publice de pe www.e-licititatie.ro valoarea totala a contractelor publice castigate de Sebastian Ghita in ultimii opt ani este de peste 1 miliard de euro insa aceasta poate fi cu mult mai mare avand in vedere ca exista multe alte forme de a pune mana pe contracte publice fara ca datele sa fie facute publice: participarea ca tert sustinator intr-o licitatie, subcontractarea, castigarea prin firme interpose etcetc

Metodele de operare ale lui Ghita era dintre cele mai odioase dar nepedepsite in nici un fel de autoritatile statului: amenintari inclusiv cu moartea, santaj, trimiterea de controale peste competitori sau avansarea de oferte ostile de preluare a acestora, mituirea oficialilor etcetc O cartita oarba fara maini, nestiutoare a vreunei legi si fara voce l-ar fi prins pe Ghita in tot acest timp si totusi acest lucru nu s-a intamplat ba mai mult Ghita a fugit de sub nasul Politiei acum mai bine de un an tocmai in Serbia de unde am auzit ca isi conduce afacerile, ba mai finanteaza si un partid politic al unui fost premier pe care l-a mai finantat in trecut si alaturi de care a fost pozat la Dubai dup ace acesta pierduse alegerile prezidentiale.

Si totusi de ce Belgrad unde recent s-a aflat intr-o vizita extrem de discreta seful SRI, Eduard Hellvig care s-a intalnit cu premierul Serbiei, Aleksandr Vucic? De ce n-a fugit Ghita in tari calde – Madagascar, Costa Rica etc – unde si-au gasit refugiul alte “victim politice”? Cel mai probabil nu pentru ca este la o aruncatura de bat ci datorita masivei influente rusesti istorica dar, din ce in ce mai apasatoare, in ultimii ani in ciuda unei timide apropieri de UE (https://m.adevarul.ro/international/europa/serbia-oscileaza-rusia-occident-1_5a3b8c7c5ab6550cb86e8fdb/index.html)

E imposibil ca in discutiile dintre Hellvig si Vucic sa nu fi fost adus in discutie subiectul Ghita insa acesta paleste in comparatie cu motivul real al discutiilor dintre cei doi: apropierea ingrijoratoare a Serbiei de Rusia si rolul de leadership regional pe care Romania pare sa-l fi primit in Balcani in contextul in care SUA vorbesc despre regiune si rolul sau in promovarea modelului occidental. Anterior Hellvig fusese intr-o deplasare la Washington.

Importanta Romaniei si a regiunii a fost inca o data ingrosata de adjunctul secretarului de stat al SUA pentru Europa, Wess Mitchell, care s-a aflat zilele acestea la Bucuresti, unde ne-a transmis sa profitam de drumul bun de pana acum si de directia pro-occidentala, cerandu-ne totodata sa ne asumam rolul de leadership, pe mai multe componente – militar (in NATO), securitate (zona parteneriat strategic), energie si economie (initiativa celor 3 mari, pe care o coordoneaza Iohannis), lupta anticoruptie (in care nu trebuie facuti pasi inapoi).

Cat de important este emisarul american o demonstreaza insusi autocratul in devenire al Romaniei, Liviu Dragnea, care si-a facut timp in agenda sa extrem de incarcata de incercare de preluare pe bucati a intregii arhitecturi institutionale a Romaniei, pentru o intalnire cu acesta.

Si cum lucrurile se impletesc de nu-ti vine sa crezi cand reusesti sa deosebesti zgomotul de sunet acum pun intr-o alt alumina faptul ca SRI a decis desecretizeze protocoalele incheiate de fostele conduceri ale acestei institutii cu Parchetul general, ICCJ si alte institutii din Justitie.

Initial le-am privit cu suspiciune insa acum imi pare o retragere in cazarma a actualului SRI, o indepartare de luptele politice, in care din nefericire fostele conduceri s-au aruncat cu o inversunare incredibila si, din nefericire, rezultatele le vedem azi cu varf si indesat: controverse legate de rolul serviciilor de informatii in Justitiei si in lupta anticoruptie, neincredere in Justitie si readucerea serviciilor, evident ca in mod exagerat, la nivelul Securitatii de pe vremuri etc

Desi unii sunt inca in sevraj dupa interventii ale serviciilor in Justitie si in lupta politica e mai bine ca serviciile sa ramana alaturi de Armata institutii, care isi cunosc creuzetul institutional, care valorizeaza parteneriatul strategic cu SUA prin promovarea valorilor democratice in tara si in regiune.

Si nu suportul romanilor le lipseste, indiferent ca e vorba de cele 4 milioane plecate la munca sau chiar a milioanelor de romani aflati aparent fara scapare sub bocancul unei majoritati parlamentare trecatoare, ci doar al unei paturi marunte de “boieri” certati cu legea si care au reusit sa-si securizeze puterea timp de patru ani de zile ademenindu-i pe unii la vot si scarbindu-i pe altii.

Principala noatră problemă politică, una care va deriva cu proxima criză în autoritarisme și violență, este că Olguța Vasilescu gândește fix ca Gabriel Liiceanu. Sau invers. Amândoi urăsc fără-dinți-i, săracii aflați în zona gri a muncii sau a rezistenței în supraviețuire.

Împotriva ”leneșilor” e toată lumea, se pare, prin contagiune. Tot spectrul politic are o apăsare care nu e justificată, conform tuturor statisticilor (nu mai reiau cifra, am spus-o de un deceniu, au spus-o și alții) avem sume infime alocate ajutorului social. Numărul de oameni care benificiază de venitul minim e infim proporțional cu populația. Ajutoarele de la stat merg preponderent către cei care au deja bani, iarăși o chestie demonstrată.

Și totuși creatura politică ”OlguțaLiiceanu” moare de grija săracilor ”leneși” fără dinți. Unii îi înjură că-s pesediști, alții le aruncă în scârbă câteva zeci de lei ca să-i folosească drept carne de tun. Pentru a înțelege de ce-i pun împreună pe OlguțaLiiceanu, să vă dau exemplul tipic, recurent și în presa noastră, ăla cu primarul care se plânge de leneșii din sat. De obicei, primarul e pe mână cu afaceristul care deschide o făbricuță lângă sat unde ar vrea, dacă s-ar putea, să se muncească gratis, ba chiar să se aducă și bani de acasă. Se cheamă presa și se începe presiunea pe leneșii care, după un calcul, realizează că mai bine au grijă de animale și de un petec de pământ decât să-și rupă spatele pentru capitaliștii peștelui prăjit. Primarul e Olguța, capitalistul care vrea muncă moca e Liiceanu. Am alcătuit această scenetă pentru cei care nu pot ieși din șabloanele idioate ale politicii de azi duse într-un soi de tribunal în care cele două părți par că se bat. Se mai încaieră, dar când văd un sărăcan se aliază, îl bat și îi iau și banii.

Ieri Olguța Vasilescu iese cu o idee genială: să anunțe trendul viitor, lupta împotriva ”nemuncii”. Suspecții de serviciu, leneșii, sunt pedepsiți pentru că supraviețuiesc din nimic. Li se iau foarte puțini bani și li se dau  mulți bani angajatorilor ca să-i angajeze. Foarte bine că se caută soluții pentru ei, dar esența ideii e că se caută un bazin de muncă forțată, pe cât mai puțin, fix de alianța vătafi-patroni, pesdiști-afaceriști, OlguțaLiiceanu. Asistența e un drept, nu poți forța mame cu mai mulți copii să și muncească, de exemplu, așa cum nu poți scoate cu forța la lucru țărani care preferă subzistența din propriul pământ; ce să mai vorbesc despre sutele de mii care caută job dar au tupeul să reziste ceva mai mult de o lună ca să găsească totuși ceva acceptabil.

Olguța Vasilescu:

“Viziunea Ministerului Muncii merge de acum înainte pe o altă linie, aceea de a nu-i mai sprijini pe cei care au capacitatea de muncă dar nu vor să o facă, motiv pentru care ne-am gândit ca să îi sprijinim pe toți cei din mediul de afaceri care vor să facă angajări în perioada următoare”, a declarat Lia Olguța Vasilescu, ministrul Muncii.

“Statul va plăti suma de 2.250 de lei, echivalentul a 500 de euro, lunar, angajatorilor care încadrează șomeri și beneficiari de ajutor social, pentru fiecare dintre aceste persoane, pentru o perioadă de până la cinci ani, în funcție de categoria din care viitorii angajați fac parte. Sumele vor fi oferite pentru angajarea de absolvenți de orice fel de formă de învățământ, ma refer la școli profesionale, gimnazial, liceal , tineri greu angajabili, marginalizați, ucenici, indiferent de vârsta ,stagiari, absolvenți de studii superioare, persoane cu handicap și persoane care se află în prag de pensionare”, a mai declarat ministrul Muncii, fără însă să precizeze în ce măsură vor fi stimulați cei care beneficiază de ajutoare sociale și care sunt apți de muncă să se și angajeze.

Informaţiile publicate de ECONOMICA.net pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. sursa

“În situaţia în care persoana nominalizată să efectueze acţiunile sau lucrările de interes local se află în incapacitate temporară de muncă sau şi-a pierdut total ori parţial capacitatea de muncă, obligaţia de a presta acţiunile sau lucrările de interes local (…) se transferă celorlalte persoane apte de muncă din familie, cu acordul primarului”, se mai arată în proiect.

În cazul în care, după o verificare, se constată că familia sau persoana singură a realizat venituri din alte surse şi acestea nu au fost declarate de titular, se dispune încetarea dreptului la ajutor social.

Iniţiativa legislativă stabileşte şi obligaţii pentru primari în scopul valorificării forţei de muncă locale.

Astfel, aceştia au obligaţia de a întocmi planul de activităţi sezoniere pe baza solicitărilor primite de la persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale care au nevoie de forţă de muncă şi funcţionează pe raza unităţii administrativ-teritoriale. Planul de acţiune se aprobă prin dispoziţie a primarului, se afişează la sediul primăriei şi cuprinde activităţile sezoniere, beneficiarii de lucrări, precum şi repartizarea persoanelor din familiile beneficiare de ajutor social pentru desfăşurarea activităţilor sezoniere.

Potrivit proiectului, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei neîndeplinirea de către primar a obligaţiilor.

Proiectul stabileşte că repartizarea activităţilor sezoniere se realizează de către primar, după efectuarea de către beneficiarii de ajutor social a orelor de muncă stabilite, iar planul de acţiune se transmite agenţiilor teritoriale în luna următoare aprobării.

“Refuzul repetat de două ori al persoanelor apte de muncă din familiile beneficiare de ajutor social de a efectua activităţile sezoniere conduce la încetarea dreptului. Fac excepţie (…) persoanele care au acceptat un loc de muncă oferit sau participă la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, după aprobarea listei”, se mai prevede în iniţiativa legislativă.

Ce pastile cu cărți am mai servit la Realitatea. Le găsiți pe cele mai recente pe canalul de youtube dedicat efemeridelor ăstora cu citit/recomandat.

Probabil cea mai stranie carte prin înverșunare, dimensiuni, nereușite, atacuri justificate, un soi de contra-istorieieroglifică fără talent pamfletar, dar cu violență pamfletară, Radu Călin Cristea, Împăratul cu șapcă:

Robert Graves despre mitologia Greciei antice. Foarte mișto povestite luptele zeilor masculi păstrori cu zeițele matriarhatului. Plus diverse ciuperci halucinogene care dădeau un plus de trăire la Untold-urile vremii.

Leonardo Boff despre locul comun ”fotbalul ca religie”, religie laică, mă rog. E mișto textul tradus cu ocazia precedentului campionat de Claudiu Gaiu pentru CriticAtac. Am zis să-l re-prezint:

Alisdair Gray – Lanark. Era un clasic pe care-l ratasem. E bun. Transformarea unor inși într-un soi de dragoni e bolnavă rău, în cel mai bun sens al cuvântului.

Jordan B. Peterson. Un conservator de doi bani care călărește valul trumpist, varianta intelectual-self-help. Groaznic, dar de mare succes. Și cu fani agresivi care au fost pătrunși de povețele noului mesia: fii bărbat, ține spatele drept, ai grijă de femeia ta, nu fi un homar prost.

Iulian Bocai, o proză bine scrisă, dar din nou cu o sărăcie smulsă și pusă în insectar, fără niciun zvâc politic sau măcar realist. E minirealism bine scris, încă o mărgică frumoasă în acvariul literaturii contemporane. Merge citit.

Petiṭie preluată de pe http://platforma-demos.ro/

Parlamentul României a aprobat în data de 20 iunie cu o majoritate covârșitoare (274 pentru, 2 abțineri, 4 voturi împotrivă) inițiativa legislativă ce vizează modificarea și completarea Legii 416/2001 privind venitul minim garantat (VMG).

Modificările aduse nu mai permit beneficiarilor să refuze un loc de muncă (anterior, aveau posibilitatea să refuze trei locuri oferite înainte de a le fi sistat ajutorul) și adaugă o nouă obligativitate, de a efectua muncă zilieră, pe lângă cea de a căuta un loc de muncă și cea de a efectua muncă în folosul comunității. Inițiatorii legii și ai amendamentelor au fost de la ALDE, PSD, PNL și PMP, existând nu mai puțin de patru inițiative separate care au fost contopite într-una singură. Toate partidele parlamentare s-au unit pentru a distruge bazele statului social, și așa printre cele mai firave din Europa.

Inițiatorii au ignorat datele care arată că cei 216.000 de beneficiari de VMG nu sunt încadrați în muncă pentru că sistemul nu reușește să-i transforme în persoane angajabile. Aceste persoane au primit cea mai slabă și puțină educație, au avut acces limitat sau deloc la servicii de sănătate, nu au avut niciodată un contract de muncă deși au muncit pe șantiere sau pe câmpuri, au îmbătrânit și s-au îmbolnăvit, sunt părinți care au în grijă mulți copii și doresc să beneficieze de asigurare de sănătate. Simpla interdicție de a refuza un loc de muncă nu îi va integra mai ușor pe piața muncii. Din contră, îi va împinge și mai departe, luându-le asigurarea de sănătate și sumele derizorii de bani din care își asigurau o mică parte din costurile de subzistență (între 142 şi 527 RON, în funcție de mărimea familiei).

Efectele legii în forma actuală vor fi devastatoare pentru familiile care primesc VMG, ducând la precaritate şi excludere economică grave, vor încuraja şi mai mult migrația, destrămarea familiilor sau forme agravate de exploatare a muncii. Obligativitatea de a accepta un loc de muncă pune beneficiarul de VMG la dispoziția primarilor şi agenţilor privaţi și într-o relație de subordonare și dependență amintind de vremuri premoderne.

Aceste prevederi încalcă, în opinia noastră, Declarația Universală a Drepturilor Omului, care include dreptul la protecție socială, prezent de altfel și în Constituția României.

Considerăm aceste modificări inacceptabile. România are nevoie de solidaritate, România are nevoie de un stat care nu îi pedepseşte pe cei mai săraci şi vulnerabili dintre noi. Solicităm Președintelui României să retrimită legea în Parlament pentru dezbatere! Vom face toate demersurile necesare pe lângă grupurile parlamentare, documentând situația economică, socială și legală a beneficiarilor VMG, pentru a le convinge să elimine aceste prevederi care nu fac decât să încurajeze disprețul față de cei defavorizați.

Vă invităm să vă alăturați acestui demers prin semnarea acestei petiții! Vă vom comunica permanent evoluția demersului nostru și situația în care se află actul normativ.

Susține și tu această campanie!

Sursa: http://platforma-demos.ro/index.php/2018/06/21/opriti-razboiul-impotriva-persoanelor-sarace/

Campania electorala pentru prezidentialele din 2019 a inceput cvasioficial cu cei doi actori principali in pozitii total diferite: pe de o parte Liviu Dragnea tocmai ce si-a primit cea de-a doua sanctiune in instanta de judecata, de aceasta data 3,6 ani inchisoare cu executare, fiind detestat de majoritatea opiniei publice daca privesti cota sa de incredere minuscula din sondajele de opinie si nu cea iluzorie pe care i-o intretin televiziunile de casa, aflandu-se inca in fruntea unei majoritati parlamentare, care, in ciuda faptului ca paraie pe la colturi, inca poate sustine un Guvern chiar si cu Viorica Dancila in frunte si inca poate produce mult rau.

De cealalta parte, Klaus Iohannis pare sa fi iesit din coltul, unde il impinsese majoritatea parlamentara a lui Dragnea si Tariceanu inclusiv prin ultima decizie a CCR de demitere a sefei DNA, prin anuntarea candidaturii pentru un nou mandat la Presedintie, are inca un suport popular consistent in ciuda unei anumite incetineli decizionale, insa nu dispune inca de forta politica menita sa-i asigure liniste in Parlament si in Guvern.

Daca pe culoarul lui Klaus Iohannis nu apare nici un alt pretendent din categoria Ciolos, si daca actualul presedinte isi inteteste strocul impotriva lui Dragnea in genul atacului recent lansat impotriva acestuia conform caruia trebuie pur si simplu “Dragnea trebuie sa dispara din viata politica”, atunci isi pastreaza prima sansa pentru un nou mandat la Cotroceni.

Numai ca cel care traieste cu zdranganitul catuselor sub perna, Liviu Dragnea, este cel care se zbate in incercarea lui de a scapa de puscarie si care deturneaza un partid, un guvern si o tara, intr-o aventura care poate arunca Romania in haos, izolare internationala si chiar inapoi in perioada de dinainte de 1989. Doar pentru a scapa de o condamnare care nu se refera la o fapta politica – ci la o mizerie facuta ca baron local – Dragnea vrea sa arunce Romania in aer.

Am ramas socat de faptul ca Dragnea nu recunoaste pur si simplu decizie judecatorilor, ce-i drept in prima instanta si pe care o poate ataca, preferand sa se lanseze intr-un atac la adresa magistratilor si sa profereze amenitari de autocrat constipat, care, culmea culmilor, le cere scuze romanilor din puscarie. Fara virgula intre romani si puscarie, deocamdata.

In aceste conditii sunt nevoit sa vad cu alti ochi inclusiv ascensiunea politica a lui Victor Ponta si chiar a lui Gabriel Oprea, care pritocesc doua partide politice menite sa rupa din actualul PSD, devenit un simplu pres al unui dictator cu sindromul inecatului dornic sa scape de puscarie.

Desi ultimul Cex al PSD s-a unit in jurul lui Dragnea pe care a spus ca-l sustine in unanimitate, PSD nu este egal cu Dragnea. Exista in PSD si oameni rationali, echilibrati, moderati, cu care se poate discuta si care isi pot asuma guvernarea, daca Dragnea nu mai este liderul partidului. Iar electoratul PSD este format din oameni care isi doresc un guvern care sa lupte pentru nivelul lor de trai, nu pentru imbogatirea baronilor.

Romania este, in prezent, membra in doua organizatii selecte UE si NATO, partener al SUA in regiune, o tara cu o crestere economica importanta, inceputa inca din vremea USL si continuata de toate guvernele. Directia tarii este buna, cu o singura conditie – sa nu o deturnam de dragul unui singur om, care ar vrea sa inventeze razboaie cu toata lumea, doar pentru ca el sa nu raspunda.

Nu exista statul paralel in definitia lui Liviu Dragnea si a clicii care-l inconjoara. Achitarile din dosarele cu politicieni sunt dovada ca lupta anti-coruptie este impartiala. Acelasi complet de judecata care l-a condamnat pe Dragnea este cel care l-a achitat pe Tariceanu. Nu mai exista, ca in trecut, colaborare intre servicii si justitie, un dans macabru la care a participat cu varf si indesat Liviu Dragnea prin desele lui intalniri de la vilele de protocol ale SRI cu diversi fosti sefi ai acestei institutii, daca e sa dam crezare lui Victor Ponta si Traian Basescu. Iar dosarul lui Dragnea nu se refera la o tema politica, precum Referendumul – ci la o tema legata de activitatea sa personala, ca baron.

Nu e nici o indoiala legata de necesitatea continuarii luptei anticoruptie, chiar daca unii se opun in prezent. Nu exista nici un semn, ba din contra, ca romanii nu si-ar mai dori ca politicienii sa fie trasi la raspundere, cand gresesc. Iar Romania are inca institutii puternice si capabile sa genereze echilibru in societate aflat in pericol doar de dragul unui singur politician care crede ca el este centrul Universului.

Exista reactii puternice si sanatoase fata de ceea ce anunta, iresponsabil, Dragnea. Reactii externe, numai daca ne uitam la declaratiile recente ale adjunctului secretarului de stat al SUA pentru Europa, Wess Mitchelll, dar si reactii interne.

Nu cred ca nu vor fi reactii ale institutiilor care nu vor sa fie atrase in politica sau incalecate politic.

Nu cred ca nu vor fi reactii ale Presedintelui, care va face tot ce depinde de el pentru a proteja echilibrul din România.

Si nu cred ca reactiile oamenilor din strada se vor opri fie ca vor fi zeci de mii in Piata Victoria si in celelalte orase ale Romaniei, fie ca vor fi doar 10 protestatari cum au fost cei din Parlament care i-a scos din minti pe Dragnea si pe ciracii lui. O alta certitudine clara si oneste este ca majoritatea romanilor nu va accepta ca România sa se intoarca in trecut.

Legi nasoale sau nu contează legile?

Să începem cu începutul. Sunt pasaje din Codul Penal propus de PSD ALDE care sunt inacceptabile – pe scurt e defavorizată victima, e favorizată apărarea unora și altora, și sunt și pasaje dedicate experienței penale a șefilor din zona respectivă. De cealaltă parte., campania anti-Coduri aruncă tot soiul de exagerări, unele privind chiar îndreptarea sugerată de CCR. Deci da, isteria e mare și nu putem face toți dreptul ca să înțelegem ”ca specialiștii”.

Dar mai am una de zis. Oricât de corecte legi am avea, dacă ai  protocoale extrasupralegale între servicii secrete și instituții precum CSM, Înalta Curte (și cu ANAF e o problemă și alte instituții de acest tip), situația e și mai gravă. Dacă mai ai și ceea ce s-a chemat ”abuz în serviciu”, sigur că, și dacă nu ai un Coldea, îl inventezi, tentația puterii e prea mare. De aia nu vor să înțeleagă unii fani Kovesi cât de important ar fi să reglăm cumva problema asta, a unui abuz cât casa chiar asupra statului de drept pe care-l apără.

Probabil cea mai la țintă și cea mai concentrată critică pe care am citit-o ne-a fost oferită de Georgiana Iorgulescu de la CRJ. Concluzia suna cam așa:

”garantul independenței justiției, CSM, a predat cu arme și bagaje sistemul judiciar unui serviciu secret, devenind un fel de U.M. Aceasta este, în sine, cel mai mare pericol la adresa siguranței naționale, atât de invocate în ultimii ani. Subrogarea în atribuțiile altei autorități înseamnă, de fapt, subrezirea eșafodajului  statului. Se pare că avem o listă lungă de U.M.uri parțial descoperită: „U.M. Parchet”, „U.M. CSM”, „U.M. ICCJ”, „U.M. ANAF” , etc. Simpla ivire în spațiul public a unor astfel de protocoale este binevenită dar total insuficientă.  Aceste protocoale au produs efecte, acestea trebuie măsurate și cunoscute, iar persoanele responsabile trebuie să răspundă.” (sursa)

Un anticorupt dur ar spune: dar trebuie să intre cu buldozerul în ei, mai stai la discuții cu hoții? Bun, dar hoții cui. Din ce am văzut, din camarila vechii puteri mai toți au băgat mâna, și-au făcut plinul și destul de mulți au scăpat foarte ieftin sau nici măcar n-au fost deranjați. Dacă mai ai și o rețea de putere care controlează justiția, poți spune adio statului de drept. Acum PSD forțează sistemul prin legi, dar nu e cine știe ce eficient. E atât de incompetentă zona lor de cadre că nu-și pot urmări nici măcar gândurile rele (d-apăi pe ălea bune). Ca să nu mai zic de acest comportament pasiv-agresiv în care Dragnea se enervează, visează ordonanțe, apoi se calmează și acceptă calea normală, prin Parlament.

Și da, să notăm disfuncția totală a rolului media. Taberele nu vorbesc cu jurnaliști ceva mai neutri sau chiar adversari. Sau cu nimeni: IOhannis nici un interviu, Kovesi, doar cui îi convine, Dragnea doar cui îi convine.

Copiii abuzați în arugumentația anti-PSD

Să subliniem și altceva. Că există un penibil al propagandei la tabăra PSD, dar există o explozie retorică scăpată de sub control și la grupruile anti-PSD. Eu sunt fascinat de folosirea copiilor în exemple extreme mai ales atunci când se luptă pe meterezele anticorupției și antiterorismului.

”Copilul” este indicatorul suprem al puseelor antidemocratice, militariste, pentru intervenție în forță, stat polițienesc.

Acum vreo 6 ani se purtau Legile Big Brother. CCR a rezistat împotriva presiunii exercitate pe față de SRI (nu e vorba doar de cazul Greblă, e vorba de amenințări directe chiar de la comisia de supraveghere a SRI – cu Ghiță și Georgian Pop în frunte). Plus un șef al CCR care a ieșit și a spus-o cu subiect și predicat că sunt puși sub preisune enormă de SRI.

Ce domina în amenințările lor? Iubirea de copii, frica pentru familie şi iubirea de servicii secrete. Figurile retorice care folosesc copiii sunt invariabil legate de intervenții în forță în dezbaterea despre legiile justiției dar și în protejarea SRI. Că doar se pare că nu se mai poate una fără alta:

Sebastian Ghiţă a declarat că CCR şi alţi contestatari liberali sînt iresponsabili:

“Am vorbit cu multi oameni simpli. Vor sa-si stie viata si familiile in siguranta. N-au nimic de ascuns. N-au problemele politicienilor cu coruptia si retrocedarile. “

Evident, şi alţi parlamentari care vorbesc mai servil decît un angajat al serviciilor au aceleaşi argumente, copii, familie, frică de terorişti care ar putea arunca în aer şotronul:

„Cred că până la urmă, uitându-ne și la ce s-a întâmplat în Franța, cred că cu toții trebuie să ne propunem să menţinem și să ne conservăm stilul de viaţă, să putem comunica liber, să nu fie nimeni intruziv cu viaţa noastră, dar să mergem la magazin, în parc cu copiii fără frică, să nu ne uităm peste umăr că un terorist ar putea să atenteze la viața noastră (…) toate lucurile astea sunt importante și cred că trebuie să găsim un echilibru corect”, a precizat Georgian Pop. (sursa)

Azi citeam argumentele celor anti-coduri, unele recomandate de Funky Citizens. Imaginea copilului abuzat este acolo, așa cum a fost acolo tot timpul în utlimul an și jumătate. (Aș mai zice că în loc să atacăm poliția pentru modul lamentabil în care chiar a protejat pedofili și a luat minime sancțiuni în interior, folosim aceste imagini strict pentru ipoteze politico-justițiare).

”Fetița ta se joacă în fața blocului. Vine un cetățean – Eugen – și se masturbează în fața ei.”

”PROBLEMA: Eugen nu va mai putea fi arestat preventiv pe motiv că prezintă pericol social”

Papaya Advertising, o agentie care s-a remarcat printr-un clip deosebit de sărac cu duhul precum cel pentru ”Cumințenia pământului” (amestecă tezaur, ruși, Brâncuși și practică o imagistică istorică de genunchiul broaștei), a fost lăsată fără contract de CEC Bank. Victimizarea publică a început imediat: CEC ar fi renunțat la contractul cu Papaya pentru că sunt de stat, deci pesediști, deci ne-au sancționat pentru că noi am dat liberi la câțiva angajați ca să manifesteze în fața Parlamentului la moțiune.

Acest eroism trist îi face să ignore faptul că CEC nu a acționat pesedist, ci a acționat ca o bancă. A acționat ca orice bancă dacă acționarii principali ai acesteia ar fi atacați. Sigur că e enervant. Sigur că e cenzurată libertatea de expresie. Dar nu există ipocrizie mai tipică decât aceea de a pretinde ”libertate de expresie” doar de la stat.

Cereți-o în privat! CEC e o bancă. Funcționează precum celelalte bănci. Era în stradă anul trecut șeful unei bănci (Reiffeisen) din România. Faceți un protest împotriva comisioanelor abuzive și denunțați lipsa legislației adecvate pentru protejarea clienților și apoi duceți-vă la el să-i faceți și campanie publicitară. Vă garantez că nu se vor uita la voi și că nu veți mai lucra cu nimeni din domeniul financiar.

Așa că CEC a lăsat Papaya să manifesteze cat vrea ea, dar nu pe banii băncii. Acționat în forță în stil capitalist, PSD-ul e mic copil la pus pumnul în gură față de acest mediu pe care ”reziștii” nu l-ar contesta în veci.

TVR și Pătraru

TVR tocmai m-a anunțat că au terminat-o cu Starea Nației și cu Dragoș Pătraru. Emisiunea asta de satiră avea o calitate rară: nu se lua de angajatul român precum tot restul glumeților și ziariștilor; critica PSD-ul fără să iubească la nemurire protocoale secrete. Poate vi se pare puțin, mie mi se pare mult. Și era bine că ajunseseră din nou la postul public.

Pătraru s-a certat public cu conducerea, nu mai reiau. Exact ca în explicația de sus cu CEC-Papaya, ar trebui să spun că nicăieri nu poți rezista dacă faci scandal în interiorul companiei. Numai că e presă, presă publică, nu bancă. Aici e singurul loc unde te-ai mai putea apăra cu niște principii. CEC nu e TVR. Postul public ar trebui să fie condus inteligent și să servească drept adăpost și  pentru tot soiul de ”băieți răi” din piață, inclusiv pentru Dragoș Pătraru. Dar TVR e o zonă safe mai ales pentru entertainment obosit, reportaje zaharisite  etc.

Dar problema e, după cum am văzut din unele intervenții dinspre conducerea TVR, ei se simt șefi de companie privată. Fosta șefă de pe la Pro a ajuns acum la TVR cu patron politic. Și Sârbu l-ar fi zburat pe Pătraru, foarte probabil. Dar aici, la TVR, ar fi trebuit să fie un refugiu pentru ”alde Pătraru”. Se pare că a ajuns refugiu tot pentru executanții cei mai penibili ai presei private. Care acum citesc contracte și apără îndârjit imaginea de ”post public”.

Ne dă Ziarul Financiar o veste. Profituri istorice pentru investițiile străine:

Investiţiile străine directe în economia românească s-au menţinut şi în 2017 la acelaşi nivel ca în 2016, 4,5 miliarde de euro, iar societăţile care au investit în România au continuat să îşi reinvestească profituri totale de peste 1 miliard de euro, explică Dumitru Pîrvu, şef serviciu, Direcţia Statistică BNR.

„Profitul companiilor cu capital străin a ajuns la 8,4 miliarde de euro, un nivel pe care nu l-am avut nici înainte de criză. Societăţile care au investit în România au continuat să reinvestească profituri totale de peste 1 miliard de euro. Ne bazăm pe profit reinvestit. Nu intră încă destul capital nou în economie. Soldul total al investiţiilor cu capital străin în economie se ridică la 74 miliarde de euro”, spune Dumitru Pîrvu în cadrul Conferinţei ZF Cei mai mari jucători din economie 2018.

Dumitru Pîrvu spune că „OECD a identificat cinci canale prin care investiţiile străine directe influenţează economia rezidentă. Printre acestea, sunt o sursă importantă de know-how şi tehnologie, contribuie la dezvoltarea societăţilor şi la restructurarea acestora – în cazul României investiţiile străine directe contribuie la 74% din comerţul cu bunuri şi 58% din piaţa de servicii – dezvoltă comerţul internaţional şi integrarea în economia mondială. Creşte competitivitatea şi dezvoltă capitalul uman”.

N-o dați pe naționalisme. Profituri bune au avut și marile și mai micile afaceri în România. Salariile însă s-au simți doar la unii bugetari. Creșterea e mult mai lentă sau deloc în privat, la nivelul salariaților.

Marea dilemă a zilei e cam așa. Capitalistul autohton suferă o mai mare presiune de taxare decât cel multinațional. Răspunsul lui: indisciplină fiscală, subterfugii diverse (politică, încercări de optimizare și mai ales abuzarea angajaților). Dacă ești ditai compania multinațională, ai optimizarea fiscală în sângele birocratic – îți împumuți și vinzi servicii și freci taxele până la subțiere în mod natural. Dacă ești un pește mai mic cu câteva milioane de euro e mai greu să plimbi banii așa. Primii îi pot curăța de taxe în mod (extra)legal, ultimii pot pune presiune pe Parlament să le dea legi favorabile pentru semi-evazionism. Este o tensiune continuă rezolvată periodic prin consens politic. Evident, lipsește acest consens când nu vorbim de milioane de euro, ci de sute de lei.

Ce ne spun aceste cifre bune pentru afacerile mari?

Că PSD și-a dat sieși reduceri de taxe dând și marelui business un puseu incredibil cu prea mic câștig social. Știința taxării unor astfel de afaceri este cea care ar putea da un brânci modernizării României. Dar PSD acționează ca și în cazul codurilor penale. Are unul de prin partid câteva sute de mii/milioane  de euro și nu vrea să-i ”strice”? Dă scutiri în masă, de la petrol până la speculă imobiliară și retail.

Că dincolo de neînțelegerile pe justiție există consensul absolut pe susținerea afacerilor de orice fel. Nu mai coroborează nimeni asta cu faptul că totuși mare parte din Românie nu se dezvoltă, ba chiar pierde din drepturi elementare la sănătate, locuință, educație.

ANAF a promis că am intrat în epoca taxării la sursă a afacerilor. Acest efort a venit la pachet cu mutarea contribuțiilor și scăderea spectaculoasă a impozitului pe venit. La asta mai adăugați și alte facilități, inclusiv subvenții pentru mari angajatori.

Este și motivul pentru care profiturile acestea mari sunt legate direct de legea votată săptămâna trecută, prin care oamenii sunt forțați să muncească până și  pentru bruma de bani din venitul minim garantat – adică scoaterea lor din sistemul gratuit de sănătate și punerea la lucru în sistem semisclavagist.

Axiomele zilei:

• Valoare adăugată mică, spoliere a mâinii de lucru

• spoliere de gradul doi – aministiere și slabă poliție fiscală – din nou sunt toți de acord

• legislație laxă cu taxe mici și optimizări ușoare – celebrul ”cetățean simplu” este agresat de 3 ori – servicii publice mai puține, taxe neplătite în dreptul lui, exploatare directă – cam astea sunt și cele trei forțe politice care cică se bat, pesediști capitaliști autohtoni, useriști capitaliști de birou european și lobbyști, liberali reprezentanți ai rentierilor și ai clasei de mijloc din urbanul mare

Trei, scurte:

Patrioți și gaze. Niște parlamentari au propus o lege a românismului – susținuta de PSD, PNL, PMP si USR – cel de la USR și-a retras semnatura, nu pentru ca principiul e gresit, ci pentru că s-o fi prins ca cu o lege ca asta îl poți aresta și pe Nicușor Dan. Proiectul e de o stupiditate rară, pus în oglindă cu legea împotriva antisemitismului. Practic puterea te are la mână pentru orice critică la adresa ei. Că doar naționalismul este o echivalență discretă între putere și ”patrie” – adică amărăștenii să scoată banul și să iubească fără crâcnire trei culori.

Nu puteam să nu lipim această prostie patriotică de presiunea lobbystică pentru legea off shore de exploatare a resurselor din Marea Neagră. Pentur că da, cu cât vedeți mai multe sărbători în ii și ițari, cu atât țineți-vă mai bine de buzunare. Un rezumat al legii:

Proiectul legii offshore-ului garantează companiilor petroliere care au concesionate perimetre în Marea Neagră că, în afara redevenţei actuale, statul român nu va mai impune vreo taxă cât timp există acordurile petroliere. Iar, dacă totuşi o va face, va fi obligat să restituie banii firmelor, la cerere, în fiecare an. În schimb, companiile petroliere sunt obligate să lucreze cu firme româneşti şi să angajeze forţă de muncă locală.
Aceste două puncte, în special cel legat de taxare (petroliştii spun că în offshore nu ar trebui să se aplice impozitul suplimentar de 80% pe preţul care depăşeşte 85 de lei/MWh de gaz, aşa cum se întâmplă acum cu gazele exploatate deja) mai sunt în dispută. (sursa)

Lucian Davidescu a scris o serie de materiale împotriva acestor legi. Concluzia e foarte clară. Ori luăm și noi ceva redevențe sau taxăm serios profitul din astfel de investiții, ori lăsăm resursele acolo, cu speranța că vor veni după noi  generații mai deștepte.

Însă proprietarul resurselor – cetățenii României – vor avea confortul să negocieze prețul doar dacă pornesc de la maximum posibil și mai coboară doar atunci când este cazul, adică atunci când le sunt satisfăcute suficient interesele financiare, economice și strategice.

La cum arată legea offshore acum, cetățenii români promit să vândă cât se poate de ieftin pe termen nedefinit și să nu mai poată vreodată ridica pretenții la mai mult – nici ei nici copiii și nepoții lor. (sursa)

Când te uiți la Andrușcă, ministrul Economiei, evident că te sperii de ce s-ar putea întâmpla. Ăla poate fi speriat de orice investitor. Mai mult, e evident că PSD e dispus oricând să facă trocuri de cucerire a bunăvoinței cu mari investitori gen Exxon contra unui sprijin politic. Și mai îngrijorător, e foarte slabă opoziția la aceste măsuri, am văzut Ziarul Financiar și comentatori precum Davidescu luând poziții clare împotrivă. Dar doar ei și stigmatizarea vine imediat: sunt cu rușii!!, strigă analiștii fini.

E de fapt o situație generată de un stil lamentabil de a face ”economie de piață” cu energie. Nu știm nici să creăm piață internă, autonomie avem aproape totală și, ce să vezi, am avea un soi de datorie europeană să vindem repede și prost în competiție cu rușii. Între timp, consumul intern e taxat ca un jaf la drumul mare cu sprijinul statului (ANRE).

Cel mai rău e când sunt toți de acord.

Când vezi televiziuni privat-guvernamentale precum cea a lui  Voiculescu cum organizează ”dezbateri” cu evident caracter lobbystic, și vezi și cât acord e exrpimat de majoritatea presei, abia atunci trebuie să te îngrijorezi.

În general ar trebui să ne îngrijoreze, mai mult decât chestiunile care provoacă scandal constant, chestiunile în care mai toată lumea e de acord, în Parlament, presă, în cam toate formele de prezență a puterii. Consensul se formează în jurul unor mari afaceri sau în jurul unor motoare electorale care aduc aprobare fără efort.

• au fost toți de acord să amnistieze samsarii imobiliari, tot Parlamentul, cu tot cu anticorupții peștelui prăjit
• au fost de acord toți să introducă munca forțată prin condiționarea inacceptabilă (și, după părerea mea, clar anticonstituțională, dar n-a contestat-o nimeni la CCR) a Venitului Minim Garantat
• sunt mai toți de acord să scuipe periodic minoritățile sexuale (împotriva minorității rome nu sunt decât puține atacuri fățișe, dar economic e pusă clar sub presiune).
• sunt cu toții de acord să cheltuie miliarde grele doar pe armament, în timp ce restul investițiilor în infrastructură vitală sunt praf
• până și chestiunea Roșia Montană ne arată consens transpolitic în exploatare, Cioloș și Dăncilă, fix tot aia. (Aici aș mai adăuga că mulți din cei care au apărat Roșia Montană, printre care mă număr, ar trebui să stea puțin în loc și să se gândească cât de descoperiți i-am lăsat pe oamenii din zonă – n-amreușit să punem presiune pentru măcar caricaturi de alternative la exploatare…, tot ce a rămas a fost încă o demonstrație de forță a clasei de mijloc urbane împotriva ”proștilor” care nu cereau decât oportunitatea unui job).

Ploua infernal în capul unuia, Pașcu

Umflarea patriotică este direct proporțională cu rentierism pentru demnitari de o prestanță jalnică. Parlamentarul cu greutate Ioan Mircea Pașcu a dat o bazucă mediatică: rușii ne inundă țara cu ploi ca să aibă ei un Campionat Mondial însorit. Specialiștii l-au contrazis. Dar conspirativita meteorologică a unui europarlamentar de vârf (ca vizibilitate) ne arată în ce hal de reprezentare ne aflăm în Parlamentul European.

Se tot dezvoltă un soi de critică anti-UE în hainele unui naționalism păgubos, tocmai pentru că tipi precum Pașcu nu sunt în stare să înțeleagă nimic din tensiunile sociale și economice din această Uniune. Sau n-au nici un interes s-o facă, ei fiind doar reprezentanții îmbuibaților din EST supărați, doar uneori, pe îmbuibații din VEst. Și fiindcă nu suntem în stare să dezvoltăm critică sănătoasă anti-UE,  nu facem altceva decât să umflăm cu pompa tot felul de penibili europeni, fie că sunt alde Pașcu, fie că sunt demnitari de tip nou, europtimiști crescuți din fonduri cheltuite aiurea și îndrăgostiți de lobbyști de mâna a doua de la Bruxelles, atunci lucrurile alunecă într-o direcție exasperantă: crește un soi de oftică naționalistă, amestec de conspirativită meteorologică cu soboruri de preoți de chemat ploaia.

Nu vom fi decât personaje de bancuri, deja suntem în dezechilibru clar european, discriminați în fel și chip, și o să ne înecăm probabil în hohotele de râs ale celorlalți.

Presa română şi cabliştii.

Unii veţi fi observat, Antena 3 a ieşit din pachetele de cablu TV Telekom. Asta pentru că Voiculescu şi-a retras Antena 3 din must-carry (acea listă de posturi tv româneşti pe care cabliştii trebuie să le preia obligatoriu), având intenţia să-şi negocieze contracost reintrarea.

Au mai făcut asta cu RCS-RDS – cu aceştia au ajuns la un acord, cu Telekom şi UPC, nu. Intact şi Pro sunt trusturile media, singurele, care îşi permit să negocieze cu giganţii cablişti. Pentru că au cele două mari vagoane, primele (și istoric, și financiar) posturi private puternice din România, Pro şi Antena 1.

Negocierile pot aduce câteva milioane de euro în plus (în cazul Pro se vorbea despre zeci) la acelea din publicitate, numai să reuşeşti aceste negocieri dificile. Cum spuneam, doar Pro şi Intact au cu ce negocia şi, într-un viitor, probabil Kanal D.

Antena 3 este în acest caz vândută la pachet cu Antena 1. Dacă ar fi singuri, nu ar exista negociere, nu ar lua nici doi lei. Piaţa e câştigătoare doar pentru primii doi investitori ai anilor 90. Restul, la gară.

Însă aceste lupte de piaţă ne arată şi altceva. Vulnerabilitatea presei o fi fost accentuată de revoluţia tehnologică, de manipularea conţinutului produs de mediile vechi şi vândut de google & facebook, dar primii care s-au dezvoltat pe conținutul altora au fost cabliștii. Au primit tot soiul de cecuri în alb de la statul român, dar presa s-a prăbușit pe măsură ce ăștia au încasat.

E poate prea târziu, e o chestie pe care o tot repet de un deceniu ca un papagal, dar reglementarea încasărilor din mediul cablist, acum și de la giganții multinaționali google și facebook, este absolut necesară, dacă mai vrem să vedem producție de presă cât de cât utilă public. Altfel, nu vom fi decât purtători de advertoriale, lobby și schelălăieli vag democratice antistat.

Lobby energetic

În directă legătură cu subiectul de mai sus, avem zilele astea un eșec al dezbaterii pe marginea legilor ce ar trebui să acompanieze viitoarele exploatări de resurse naturale. Lasă că politicienilor le-a fost frică să pună noi redevențe, dar le-a fost frică și să taxeze profiturile uriașe din zonă. Totul se face lobbystic la nivel guvenramental, se lucrează pe material produs în privat de beneficiarii înșiși.

Comportamentul presei faţă de un subiect unde mustesc banii este chiar comportamentul clasei de mijloc în faţa abuzului economic. Se urlă către guvernare, soluția fiind incredibil de în favoarea businessului. Situația nu trebuie discutată decât în termeni simpli de câștiguri sociale. Modelul norvegian ar trebui să fie punctul de plecare. Or, la noi, lobbyul își permite să arunce la înaintare arguemnte precum ”ziceți merci că vom crea locuri de muncă”.

Problema salariilor POLIȚIENEȘTI

Polițienismul este cea mai periculoasă formă de rentierism. Fenomenul e ușor de observat în jur. Oameni de afaceri la 40 de ani, foști polițisti, cu o firmuliță de pază , protecție etc. Poliție locală ca formă feudală de continuare a unei extenuante cariere de 20 de ani la poliția națională. Mulți angajați secreți. POlițienismul de stat și privat este deocamdată ubicuu, nu și foarte agresiv. Nu e agresiv pentru că e bine plătit, deocamdată băltește naționalist și din când în când își dezvăluie forme de obediență și ierarhizare fie în pofida statului de drept, fie împotriva unor manifestanți, fie în sufocarea formelor de rezistență locale.

Nimeni nu spune că nu trebuie mărite salariile în mediul bugetar. Dar cele mai tari și mari salturi le-au înregistrat fix cei din această zonă. Și aici sunt perpetuate inegalități între salariați, dar salariul mediu e mult peste media națională. ”Bugetar” e de obicei o mască pentru mărirea spectaculoasă în zonele de administrație publică, apărare, servicii etc.

Iar acum apar proiecte pentru secretizarea acesto cheltuieli salariale. Oare de ce?

BAC 2018

Se dau rezultate la BAC. Ca de obicei se comentează la mișto, în timp ce realitatea e ca un topot în cap: inegalități geografice, sociale, revoltătoare. Vă recomand articolul lui Sebastian Toc:

În realitate, școala, așa cum e organizată în prezent, favorizează de la primul contact elevii cu statut socioeconomic ridicat și îi face pe ceilalți să accepte ierarhia ca fiind naturală, bazată pe merit. Din acest motiv, nimeni nu contestă selecția socială care se realizează în clasa a VIII-a și care îi dezavantajează profund pe cei mai săraci (explicația e că într-o clasă mixtă din punct de vedere socioeconomic, elevii săraci dobândesc mai multe abilități decât în cele segregate, fără ca cei bogați să aibă de suferit). (sursa)

Minoritățile ”trădătoare”

Votul pentru codurile penale a scos în față niște ”trădători”. Minoritățile (minus cea maghiară, UDMR, care a dat un semnal foarte puternic , abținându-se de la alierea cu PSD în această chestiune).

Dubla măsură e la ea acasă. Aceiași care urlă acum erau foarte mulțumiți când Băsescu, Oprea et comp își vedeau de asumări în Parlament cu ajutorul unora de la minorități. Acești reprezentanți au fost mai mereu un soi de bonus parlamentar al puterii (un bonus informal, în alte democrații, după ce câștigi alegerile primești un bonus dirct de locuri în Parlament) și ar trebui să ne obișnuim cu gândul că așa e sistemul democratic în România. Nu are rost să luăm la bani mărunți acum câți ruteni sunt. Impostura le face rău chiar celor reprezentați. Mi se pare, de exemplu, ireal cât de slab reprezentată este minoritatea roma, când discriminările și atacurile împotriva ei sunt la ordinea zilei. Dar asta e altă discuție. Să le contești votul în acest mod, ștampilându-i clar ca trădători de neam, aici e o mare problemă. Că acele coduri penale au rânduri imbecile și agresive pe care nici măcar ai lor nu le mai susțin (am urmărit cu atenție tot soiul de critici ai statului paralel care atacau PSD că, în loc să slăbească vechiul sistem, nu face altceva decât să-l protejeze pe Dragnea și alți câțiva), asta e incontestabil. Că minoritățile sunt dependente de putere cu diverse forme și fonduri ridicole și asta e clar.

Reacția e gravă pentru ușurința cu care se găsește un țap ispășitor fix printre minorități în timp ce președintele declară o dictatură a majorității. Și asta e o dictatură a majorității, să ieși și să urli, ca românul la lipovean, ucrainean și ce s-o mai găsi, că ”lasă că vedeți voi”.

Later edit. Kovesi a ieșit cu un ultim discurs politic, spunând în fond că decizia a fost nedreaptă. USR a sesizat de mult oportunitatea radicalizării anticorupție și probabil pseră la câteva rente în Parlamentul European de pe urma acestui discurs, plus un candidat ”jucător” care să ia procente serioase la prezidențiale, capitalizând tocmai ”lipsa de reacție” a lui Iohannis.

Text inițial. Kovesi a fost până la urmă revocată. Iohannis a forţat la maximum durata citirii hotărârii CCR. Nişte impresii la cald:

- fanii care îi sar în cap preşedintelui nu fac decât să dovedească faptul că de fapt nu au nicio înţelegere a statului de drept. Nu vor decât “să câştige ai noştri”, şi cu asta basta

- destul de amuzanţi erau fani (precum Tăpălagă) care suspinau că nu i se dă lui Kovesi o funcţie la schimb. Asta nu face decât să deconspire dacă mai era nevoie că în capul unora se amestecă până la indistincţie partidul politic cu funcţii din aparatul de stat.

- Dragnea a înfrânt. Atâta încordare pentru ce? Ai dat-o jos pe Kovesi, dar ai făcut în ultimul an praf orice idee de reformare justă a justiţiei. Până la urmă ideea era să opreşti abuzuri rezultate din coabitarea SRI-DNA şi să combaţi tendinţa evidentă a sistemului de justiţie de a se autoproteja prin agresivitate politică (investigarea ordonanţelor şi altele asemenea), să obţii anticorupţie pe bune, şi tot ce ai reuşit a fost o nesfârşită îmbârligare pentru salvarea unei mici camarile.

- Tăriceanu îşi joacă bine cartea. Nervii lui Dragnea sunt utilizaţi pentru afirmarea unui soi de nou statut de prezidenţiabil.

- părerea despre Kovesi, Coldea et co mi-o ştiţi. Nu mi se pare că a duduit anticorupţia în România, unii sunt mulţumiţi cu arestarea unor politicieni. Enorma corupţie este privată, vine din zona de afaceri naţionale, multinaţionale. Rezultatele au fost penibile. Sigur că nu vreau să avem funcţionari liniştiţi că pot ciupi mărunţiş, dar n-are rost să ne minţim: anticorupţia în România a  reprezentat o formă de dominaţie economică şi politică; nu era vorba de PSD, era vorba de politici anti-vameşi-locali ai capitalului cu rezultate destul de clare. O să dau doar un exemplu: în loc hoţi locali de autostrăzi, ai avut furnizori multinaţionali de autostrăzi crăpate, pentru că statul minimal şi prost a rămas acelaşi.

- DNA în forma cea mai iritantă s-a născut în perioada postcriză, cu variaţii violente – investigarea celor cu pensii sociale şi şi asistenţă socială, dacă vă amintiţi. Dacă vezi istoria recentă doar în termeni de ciomăgeală politică, nu înţelegi de fapt nimic

- de aia o Kovesi nu mai e posibilă de acum încolo. UE nu mai are hotărârea şi puterea de dominaţie de acum 10 ani, o putere dată de determinarea de implementa austeritate prin lideri susţinuţi puternic.

- obsesia anticorupţie ne-a făcut să închidem ochii la mii de forme de lobby complet în neregulă, la modalităţi de a obţine avantaje de business din cumpărarea la kil a politicienilor (a se vedea ce liniştite au stat companiile private din zona de energie)

- ce e mai trist e că ce se întâmplă acum pare să fie un reflux al unei armate de funcţionari, politicieni, rentieri care simt că următoarea perioadă nu mai are legătură cu expansiunea de afaceri, acum conservi ce ai, şi atât. Asta e România deprimantă propusă de Dragnea – coaliţia pentru conservarea averilor familiei şi atât. Asta nu e doar intenţia lui Dragnea, elitele societăţii româneşti, politice sau de business îşi doresc această linişte. Kovesi deranja doar o tabără în mod real. Acum se doreşte linişte totală.

- O anticorupţie ideală ar încerca să oprească furtul de resurse, s-ar muta foarte tare în zona evaziunii fiscale, în zona abuzului imobiliar, ANAF ar trebui să fie acea instituţie vioaie, iar anticorupţia chiar ar trebui să fuzioneze cu DIICOT şi să contracareze presiunea unor organizări mafiote reale şi periculoase (să dăm doar exemplul simplu de organizare a mafiei lemnului în favoarea unei corporaţii austriece).

- Nu poţi aştepta de la o instituţie formată din poliţişti şi procurori să-ţi reformeze ţara. Pentru asta ar trebui să înţelegem că avem de dus lupte politice, că anticorupţia e doar un sertăraş în dulapul cu probleme.

- Anticorupţia a însemnat şi o extraordinară defilare de aroganţă retorică şi instituţională a UE sau a partenerilor strategici – a fost metoda de a băga sub preş practici deloc ortodoxe de a face lobby şi de a câştiga piaţă pe aici. Ăsta nu e conspiraţionism, astea sunt fapte. UE nu a făcut decât să arate maxima indiferenţă faţă de periferie afişând aceeaşi veşnică etichetă: nu meritaţi nimic pentru că aveţi gena coruptă în organism.

- trimiterea purtătorului de cuvânt pentru a face anunţul mi se pare nepotrivită. Mi se mai pare nepotrivit acum să văd fanii anticorupţie că-i sar în cap lui Iohannis pentru că a făcut ce trebuia să facă. Argumentul cu “şantajul prin suspendare” e stupid. Nu avea ce să facă. Suspendarea i-ar fi făcut bine lui Iohannis şi poate lui Tăriceanu, lui Dragnea în nici un caz.

- protecţionismul economic, subiectul numărul unu pe glob acum, se manifestă la noi prin acest reflux împotriva instituţiilor din zona sistemului de justiţie. (Acest reflux nu afectează însă fondurile alocate zonei poliţieneşti şi secrete). Concomitent cu tendinţa de a acorda şi mai multe avantaje capitalului mare sau mijlociu (vezi scandalul legilor offshore sau taxarea din ce în ce mia mică). Nu e aşa că e amuzant?

Kovesi a plecat. DNA îşi poate continua liniştită treaba, dacă chiar vrea. Societatea îi susţine cu fonduri enorme şi cu efort civic deja de ani de zile. Mai mult de atât nu se poate. Dacă vor lăsa motoarele mai jos va fi din veşnicul motiv al oportunismului şi lipirii instituţionale de direcţii ale puterii. Sigur că fanilor “anticorupţiei de dreapta” le e teamă că va veni o persoană care să facă pentru PSD ce-a făcut Kovesi pentru diverşi din zona puterii PDL-Băsescu-retrocedări (ştiu, unii au mai picat, cei mai mulţi în picioare şi cu banii în buzunar). Însă cel mai probabil va urma o perioadă a consensului întru extragerea rentelor de toate felurile. Din perioada postcriză, trebuie să extragem tot o idee generală macro: au explodat formele de rentierism de stat, dar mai ales au fost răsplătiţi cu zeci de facilităţi cei care deţin monopol pe resurse sau mari averi; de aia anticorupţia e la “şi altele”.

In cateva zile, in fata lui Tudorel Toader, la interviu, vor sta candidatii la functia de procuror-sef al Directiei Nationale Anticoruptie. O institutie creata pentru a controla coruptia institutionalizata din mediul politic este in mod evident supusa acum controlului politic din partea unui partid compus aproape exclusiv din inculpati , condamnati penal si afaceristi care spera sa isi acopere spatele prin functia politica.

La originea acestei situatii absurde sta mandatul initial ambitios al DNA, anume de a investiga in mod special coruptia politica la nivel mediu si inalt, ce facea Romania un candidat improbabil la aderarea la UE. Pentru orice procuror , mandatul era in practica sisific:

-          Cum Romania a avut cel putin 500.000 de colaboratori ai Securitatii si doua milioane de membri de partid , toate functiile politice erau piperate cu oameni din Servicii. Ca atare, mandatul DNA nu era doar de a investiga oameni politici, ci oameni politici cu epoleti. Fara sprijinul SRI, acest proces nu ar fi fost posibil. Fara epurari in randul SRI – gen Voiculescu-, anticoruptia in randul clasei politice nu putea continua. Codrutei Kovesi i s-a imputat utilizarea serviciilor intr-un mod impropriu functiei de procuror de catre naivi sau rau-voitori: in realitate, fara colaborarea serviciilor anti-coruptia nu ar fi fost posibila intr-o tara unde colaborarea cu Securitatea nu a incetat dupa Revolutie, si este in continuare generalizata in randul parlamentarilor.

-          Mandatul de a sanctiona coruptia politica la nivel inalt inevitabil atrage frica din partea coruptilor marunti din aparatul administrativ, spitale, scoli, etc. Cu cat devine mai eficienta, activitatea DNA reveleaza ca de fapt majoritatea romanilor sunt corupti. Cu cat sfera de cuprindere a activitatii DNA se extinde, cu atat mai mult se activeaza instinctul de aparare al micilor corupti, care isi gasesc refugiul in PSD.

-          Legislatia anticoruptie este atacata permanent de clasa politica compusa din inculpati. Pentru a proteja legislatia anticoruptie, DNA a trebuit sa recurga la anchetarea guvernantilor care urmareau sa schimbe legislatia anticoruptie prin ordonante de urgenta.

-          Fiind cam singura institutie care producea rezultate vizibile, DNA a primit rolul de stindard al reformelor, biruitor al hotiei si relelor. De la baba din sat care i-ar cere Codrutei Kovesi sa ii mareasca pensia, la alde Rogozanu, care cere DNA sa ii ancheteze multinationala care mareste factura la gaze, multi romani au vazut o institutie care functiona bine si i-au atribuit un mandat pe care nu il avea, cu pretentii nerealiste: DNA urmareste sa ancheteze coruptia din mediul politic si administrativ, cu precaderea coruptia la nivel inalt. Numai din lipsa de cultura politica sau rea-vointa ideologica iti poti inchipui ca o institutie care a fost infiintata sa lupte cu oameni politici corupti s-ar putea ocupa ca factura la lumina e prea scumpa sau ca autostrazile nu sunt gata.

Codruţa Kovesi este cel mai bun exemplu de leadership in Romania: a navigat cu incredere relatia cu SRI, fara de care anti-coruptia nu ar fi posibila, intr-o tara de colaboratori; nu a facut compromisuri cand sfera de activitate a DNA s-a extins, ci a plusat, crescand numarul de procurori si amploarea anchetelor; nu a ezitat sa lupte impotriva politicienilor care urmaresc sa modifice legislatia anti-coruptie in scop propriu.

Kovesi si Iohannis erau doua nume credibile pentru propuneri din Romania pentru functii in institutiile europene: Kovesi va fi recunoscuta cat de curand pentru capacitatea ei extraordinara de a naviga un mandat dificil, atacat permanent. Dupa ce Iohannis l-a numit pe PSD-istul Gabriel Vlase la SIE si a achiesat la situatia mizerabila in care partidul de hoti destituie procurorul-sef, putem sa il lasam pe Iohannis la vatra, si sa recunoastem ca nu are anvergura de lider european.

Fara doar si poate ca decizia presedintelui Iohannis de a o demite de la sefia DNA pe Laura Codruta Kovesi a provocat o jubilare precoce in randul contestatarilor acesteia dintre care se remarca cu siguranta plutonul de orci bezmetice de la televiziunile Varanului si politruci de mai prin toate partidele politice mai cu seama PSD-ALDE si mai deloc la USR.

Aceeasi decizie a fost privita cu furie, nemultumire si revolta de tabara sustinatorilor fostei sefe a DNA unde un pluton de iacobini constipati s-au pus pe bocit ca s-a terminat cu lupta anticoruptie, pe invaluit cu sudalmi si ocari pe presedinte si in general au mai reamintit tarii cat sunt ei de dicisi sa paraseasca Romania pentru ca, nu-i asa, aici nu mai e de stat.

Numai ca ghinion pentru ambele tabere: nici jubilarea precoce dupa demiterea lui Kovesi si nici visele umede ale celorlalti cu Kovesi la presedintie nu fac bine nici propriilor calcule si nici firavei democratii autohtone.

Nu fac bine lui Dragnea si alor sai pentru ca acum nu mai au in cine sa dea cu pietre de dimineata pana seara si se apropie ditamai alegerile in 2019 dar poate mai ales pentru ca lupta anticoruptie nu se opreste aici. In ciuda decizie de ieri nu vad nici o modificare in determinarea lui Iohannis pentru a apara legile Justitiei, pentru consolidarea statului de drept si pentru continuarea luptei anticoruptie. Ba chiar mai degraba, revocarea lui Kovesi arata tocmai determinarea lui Iohannis de a nu-l lasa pe Dragnea sa anuleze toate lucrurile bune care s-au facut pana acum in aceste directii.

Pe de alta parte n-am vazut sa se fi diminuat sprijinul extern de care se bucura inca Iohannis.

In ciuda bocetelor celor din departamentul de PR al lui Kovesi, nu cred ca Iohannis va accepta modificarile la legile Justitie si Iohannis se va folosi de toate caile legale care ii sta la dispozitie, ba mai mult nu va accepta influenta PSD la DNA si nici nu cred ca va fi acceptata o noua conducere care sa nu fie validata de CSM si care sa ofere garantii de continuare a luptei anticoruptie.
Spre deosebire de predecesorul sau, ceea ce se vede este ca Occidentul vrea de la Iohannis sa-l opreasca pe Dragnea pe cai politice, fara ajutorul vreunui stat paralel in acceptiunea distorsionata si manipulatorie vanturata pe piata politica. Greu de crezut ca o eventuala suspendare le-ar fi iesit celor din PSD, presedintele in functie ar fi iesit mai puternic din punct de vedere politic insa Iohannis nu pare sa se fi gandit la aceasta miscare din punct de vedere politic ci din cel institutional alegand sa respecte o hotarare a CCR pentru a nu stopa un abuz cu un alt abuz.

Nu-mi aduc aminte un moment in care Iohannis sa nu o fi sprijinit pe Kovesi, dar nu omul Laura Codruta Kovesi, ci institutia pe care o reprezinta, lucru uitat instantaneu de cei din departamentul de PR al lui Kovesi. DNA isi va continua activitatea, iar revocarea lui Kovesi e trecuta la categoria rau necesar. In mod cu totul previzibil si totul extrem de contestat dar si aproape plictisitor, Iohannis a ales sa respecte decizia CCR, pentru ca, nu-i asa, nimeni nu este mai presus de lege ne zice Constitutia, iar munca lui Kovesi si lupta inceputa de DNA va fi continuata.

Plictisitor sau nu, in ciuda nostalgiilor tarzii si razboinice, care imi dau si mie tarcoale cateodata, dar doar declarative ale unora, Iohannis a ales echilibrul prin neacceptarea amputarii institutiilor care se opun abuzurilor PSD si mai mult ca sigur ca legile adoptate in aceasta sesiune vor fi intoarse in Parlament de catre acesta.

Nu cred ca Iohannis e in vreun fel intimidat de PSD drept dovada le-a blocat OUG 13, nu le va promulga cel mai probabil legile justitiei si nici codurile penale modificate, continuand conteste la CCR aceste legi gresite, trage de urechi plapandul guvern puternic aal PSD in privinta pierderii de fonduri europene si nici nu-l lasa sa atraga Romania intr-un conflict translatlantic, pozitionandu-se, de departe, cel mai important actor anti PSD in prezent.

Despre eficienta luptei anticoruptie voi mai discuta altadata insa faptul ca Kovesi a avut la dispozitie o luna de zile sa faca un pas in lateral si nu l-a facut, spune mai mult despre ea si despre cum se raporteaza aceasta la DNA si la lege. Cum sa pretinzi ca respecti statul de drept cand tu nu respecti o decizie a CCR, institutia politico-juridica cea mai inalta in acest stat in ciua specimenelor cu care este populata in mod democratic pentru ca, nu-i asa, moftagiul care boceste acum cu vai coruptia si saraca Kovesi n-a fost la vot.

Din toata Strategia Nationala Anticoruptie au ramas doar un palid zanganit de catuse, de care m-am bucurat in fiecare secunda in perioada 2014-2016, si o personalizare excesiva a acesteia din cauza carora am ajuns de fapt in aceasta situatie. Toti rontaie printipuri sforaitoare citite prin cartile clasice de genul institutiile sunt mai presus decat orice persoana insa cand vine vorba sa le mai si aplice ii apuca fie lenea, fie insubordonarea fie smechereala docta.

DNA este o institutie care trebuie sa reziste dincolo de orice lupta personala si cred ca se va gasi macar un procuror la fel de capabil ca Laura Codruta Kovesi care sa se inscrie la concursul pentru sefia DNA si sa-l si castige. Lupta anti-coruptie trebuie sa continue si va continua in disperarea ambelor tabere.

Insa pare ca fostul sef al DNA Kovesi nu are incredere in DNA din moment ce nu lasa interimar pe un procuror din echipa de acolo, ci isi pune consiliera drept sef. Doamna Anca Jurma pana acum a fost consiliera a doamnei Kovesi. Acum, este numita interimar. Este un semnal prost dat de Laura Kovesi catre colegii sai. Arata ca nu are incredere in institutia pe care a condus-o, si vrea sa ramana in contact cu activitatea de acolo prin fostii sai consilieri.

Daca tinea la mostenirea lasata, Laura Kovesi ar fi facut un pas in lateral pana acum, nu ar fi cerut sa fie inlocuita de consiliera sa si ar fi transmis un mesaj de incredere in colegii sai. Apropos ca sa n avem discutii stiti ca Kovesi a fost intampinata la primul sau mandat la DNA de scrisori publice adresate de 130 de procurori, fideli fostului sef al DNA, Daniel Morar, in care se sustinea ca nu e potrivita pentru acest post.

Dar deh, cand alegi sa te bagi in departamentul de PR al lui Kovesi, care apropos a avut o campanie de PR furibunda in presa international acum vreo doua saptamani – din ce bani, ca scopul il stim precis – uiti sa mai vezi tabloul complet, ba mai mult te lansezi in sustineri total nedemocratice si visezi pe Kovesi presedinte. Uiti si de separatia puterilor in stat, uiti ca indivizi din birocratia de forta a statului roman nu au ce cauta ani buni in politica, uiti de competitie neloiala etcetc